Am
facut naveta cativa ani cu un coleg de serviciu unic in felul lui, genul de om pe
care nu poti sa il uiti vreodata. Era elegant chiar, cu raglan si palarie, cam soioase
ce e drept, dar pe care le purta cu demnitate. Obrazul si nasul cu vinisoare
rosii il asemanau un pic cu desenul care in copilaría mea il reprezenta pe
Pacalici.
De
fapt nea Gil era un fel de pacalici… destinul, imprejurarile, dorinta unei mame
posesive de a-l vedea sus pus, l-au adus la varsta maturitatii in stare de… un
fel de pacalici…
Fusese
baiatul rasfatat al unui director de mare intreprindere. Rasfatat, invatat de
mama sa ca tot ce vrea primeste, a facut de bine de rau Agronomia dar s-a
poticnit la Examenul de Stat. Comunistii ca sa foloseasca pe toti scolitii din rezerva
de cadre existenta au introdus o pozitie in state pentru cei care erau in
situatia lui nea Gil, nu erau nici tehnicieni dar nici ingineri.
L-au
repartizat pe „domn inginer” in balta Ialomitei. Mama lui nu acepta idea ca
elegantul ei printisor sa isi manance cei mai frumosi anisori in balta aia
mizerabila… S-a zbatut si pana la urma l-a adus in Bucuresti.
Erau
anii cooperativizarii, si in Bucuresti erau oameni cu suprafete mari in proprietate,
de genul „Martisorului” lui Tudor Arghezi. S-au gasit si atunci cu tóate ca nu
era ca in 1989, emanati care sa se imbogateasca pe baza functiei detinute.
Il
tin minte cu privirea lasata in pamant, invaluit de fumul tras cu energie din
tigarea Carpati, cum raspundea cu jumatate de gura la intrebarea mea daca era
sau nu vinovat... Scutura energic din cap, arunca scarbit chistocul pe podeaua
mizerabila a vagonului etajat si povestea ca intr-o zi au venit trei insi cu
palarii cu borurile trase peste ochi, cu haine de piele si s-au dus glont la
pardesiul printisorului din care au scos doua sau trei mii de lei. Era o suma
mare, salariul unui inginer stagiar era de cateva sute de lei. L-au saltat si
pana la venirea lui Nicolae Ceausescu la putere a colindat prin toate
inchisorile Romaniei, nu a spus de ce dar zicea ca avea totusi o viata usoara,
in materie de agricultura era ca chiorul in tara orbilor si dadea solutii
pentru sectoarele agricole ale inchisorilor. Uitand ca fecalele trebuiau lasate
o perioada si apoi puse ca ingrasamant, a dat o solutie pentru un mar frumos care
era indragit de un comandant. A recomandat sa se faca un sant de jumatate de
metru adancime si latime si cu galetile sa se aduca ce era prin WC-uri. Bietul
mar, primind ajutorul lui nea Gil care si-a amintit de pe la examenele de
pomicultura ca santul trebuia facut pe proiectia coroanei, pentru ca radacinile
active sunt intr-o pozitie in oglinda cu coroana, spre admiratia comandantilor,
bietul mar deci s-a uscat dupa cateva luni...
Avea
un mod uimitor de a povesti, fascinant pentru ca zugravea o lume de care nu
auzisem. Aud acum cu varf si indesat... Daca expertiza lui ca agronom era
hilara ce povestea era ingrozitor, afirma ca gardienii erau nu numai grotesti
dar si programati sa distruga pe cine trebuia, cu aceleasi gesturi ca atunci
cand evita privirea interlocutorului cand era vorba de nevinovatie, spunea ca
el crede ca din politici nu au scapat decat informatorii si scandalurile cu
politicienii aparuti dupa 1989 din randul fostilor detinuti politici, cu dosare
pe care nu le contestau, ca hotii de azi care ies cu nonsalanta de pe unde sunt
anchetati sau judecati si afirma ca sunt lucrati politic... arata ca nu
mintise...
Era
zicea el o anchetatoare unguroaica, faimoasa printre amarati, intra in celula
goala de la gat pana la brau si lovea pe bietii anchetati in locurile intime,
modificate si ele la aparitia amazoanei cu doi sani superbi. Stia si de
loviturile cu scandura pusa pe corp si care era lovita cu ciocanul deci nu lasa
vanatai dar produceau rupturi interne...
A
mai povestit ceva nemaipomenit. Acolo erau si tineri care fusesera prinsi in
valtoarea evenimentelor unde nu trebuia, sau spusesera inconstienti de
schimbarile din societate lucruri interzise, fiind turnati de pretini, acestia
nu erau masacrati, aveau privilegiul ca li se prezenta in pauze un fel de
universitate, unii ajungand apoi scriitori ca Alexandru Ivasiuc, altii savanti
de renume. Pentru ca sa nu se tampeasca, mari profesori isi etalau cunostintele
in adevarate amfiteatre ad hoc, erau zile cand intr-un colt de curte
conferentia un istoric, in altul un mare economist etc....
Trenul
mergea pe drumul lui prin arsita sau ger si eu mi-l inchipuiam pe nea Gil
mergand pe drumul lui pe care mama i l-a
vrut aurit dar a iesit ce a iesit...
Mi-a
povestit o data cu un ras harjait de tutun si taria din seara precedenta ca
mama lui nu s-a lasat... A mers in audienta la conducatorul statului, Gheorghe
Gheorghiu Dej.
A
intrat pe undeva prin palatul regal si pe un culoar s-a deplasat o portiune
destul de mare pana la o camaruta in care a fost invitata sa intre, acolo, la o
masuta a dat peste statura puternica a conducatorului tarii de atunci. Avea
doar un dosar subtire la el si cu foarte mult calm a ascultat pledoaria
emotionanta a femeii...
Cand
ea a scapat informatia ca fiul ei e in grupul Florian Danalache, Gheorghiu Dej
s-a ridicat, nu a mai spus nimic, a trantit usa si a plecat lasand-o aproape
lesinata de groaza ca a ratat ultima mare sansa de a-si elibera printisorul...
Domnul
Gil a iesit gratiat ca multi altii la venirea lui Nicolae Ceausescu la putere.
Lucra totusi pe la institutii din si din jurul capitalei, nu a mai ajuns in
balta Ialomitei. Cu rasul harjait povestea de viata frumoasa dusa in
continuare. Dupa moartea parintilor a ramas cu o casa cocheta intr-o zona buna
a Bucurestiului. Isi trasese o amanta unguroaica evident dupa modelul din
puscarie si intr-o seara vine bucuros dintr-un control cu un pachet frumos
legat care era clar la pipait ca era cu o bucata de carne. Lasa nea Gil
pachetul pe masa de afara, intra sa se dezbrace de hainele de oras cand aude
urletele concubinei. Avida sa vada ce era in pachet l-a desfacut si in interior
a gasit... un sobolan imens...
Sunt
peste 30 de ani de cand amintirile dure ale lui nea Gil, rasului harjait parca
legat permanent de aura de fum de tigari Carpati in care calatorea imi scurtau
deplasarea de dimineata la baza de Receptie a cerealelor Vadu Lat. El pleca
mult mai devreme. Nu pot sa il uit cand a venit cu chipul lui viclean, de
Pacalici, (putin atins de ce o fi avut la masa de pranz, avea niste pustani
care ii vanau vrabii pe care le frigea si le manca singur ca nimeni nu
raspundea la invitatia lui): „Sefu’ am o rugaminte, pot sa iau cateva zile de
concediu pe anul urmator ca pe ala de anul asta l-am papat?” Era septembrie sau
octombrie dar el ca politicienii de azi, puscariabili majoritatea, scruta in
viitor ce oportunitati mai poate avea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu