miercuri, 12 octombrie 2016

Domnul Gil


Am facut naveta cativa ani cu un coleg de serviciu unic in felul lui, genul de om pe care nu poti sa il uiti vreodata. Era elegant chiar, cu raglan si palarie, cam soioase ce e drept, dar pe care le purta cu demnitate. Obrazul si nasul cu vinisoare rosii il asemanau un pic cu desenul care in copilaría mea il reprezenta pe Pacalici.
De fapt nea Gil era un fel de pacalici… destinul, imprejurarile, dorinta unei mame posesive de a-l vedea sus pus, l-au adus la varsta maturitatii in stare de… un fel de pacalici…
Fusese baiatul rasfatat al unui director de mare intreprindere. Rasfatat, invatat de mama sa ca tot ce vrea primeste, a facut de bine de rau Agronomia dar s-a poticnit la Examenul de Stat. Comunistii ca sa foloseasca pe toti scolitii din rezerva de cadre existenta au introdus o pozitie in state pentru cei care erau in situatia lui nea Gil, nu erau nici tehnicieni dar nici ingineri.
L-au repartizat pe „domn inginer” in balta Ialomitei. Mama lui nu acepta idea ca elegantul ei printisor sa isi manance cei mai frumosi anisori in balta aia mizerabila… S-a zbatut si pana la urma l-a adus in Bucuresti.
Erau anii cooperativizarii, si in Bucuresti erau oameni cu suprafete mari in proprietate, de genul „Martisorului” lui Tudor Arghezi. S-au gasit si atunci cu tóate ca nu era ca in 1989, emanati care sa se imbogateasca pe baza functiei detinute.
Il tin minte cu privirea lasata in pamant, invaluit de fumul tras cu energie din tigarea Carpati, cum raspundea cu jumatate de gura la intrebarea mea daca era sau nu vinovat... Scutura energic din cap, arunca scarbit chistocul pe podeaua mizerabila a vagonului etajat si povestea ca intr-o zi au venit trei insi cu palarii cu borurile trase peste ochi, cu haine de piele si s-au dus glont la pardesiul printisorului din care au scos doua sau trei mii de lei. Era o suma mare, salariul unui inginer stagiar era de cateva sute de lei. L-au saltat si pana la venirea lui Nicolae Ceausescu la putere a colindat prin toate inchisorile Romaniei, nu a spus de ce dar zicea ca avea totusi o viata usoara, in materie de agricultura era ca chiorul in tara orbilor si dadea solutii pentru sectoarele agricole ale inchisorilor. Uitand ca fecalele trebuiau lasate o perioada si apoi puse ca ingrasamant, a dat o solutie pentru un mar frumos care era indragit de un comandant. A recomandat sa se faca un sant de jumatate de metru adancime si latime si cu galetile sa se aduca ce era prin WC-uri. Bietul mar, primind ajutorul lui nea Gil care si-a amintit de pe la examenele de pomicultura ca santul trebuia facut pe proiectia coroanei, pentru ca radacinile active sunt intr-o pozitie in oglinda cu coroana, spre admiratia comandantilor, bietul mar deci s-a uscat dupa cateva luni...
Avea un mod uimitor de a povesti, fascinant pentru ca zugravea o lume de care nu auzisem. Aud acum cu varf si indesat... Daca expertiza lui ca agronom era hilara ce povestea era ingrozitor, afirma ca gardienii erau nu numai grotesti dar si programati sa distruga pe cine trebuia, cu aceleasi gesturi ca atunci cand evita privirea interlocutorului cand era vorba de nevinovatie, spunea ca el crede ca din politici nu au scapat decat informatorii si scandalurile cu politicienii aparuti dupa 1989 din randul fostilor detinuti politici, cu dosare pe care nu le contestau, ca hotii de azi care ies cu nonsalanta de pe unde sunt anchetati sau judecati si afirma ca sunt lucrati politic... arata ca nu mintise...
Era zicea el o anchetatoare unguroaica, faimoasa printre amarati, intra in celula goala de la gat pana la brau si lovea pe bietii anchetati in locurile intime, modificate si ele la aparitia amazoanei cu doi sani superbi. Stia si de loviturile cu scandura pusa pe corp si care era lovita cu ciocanul deci nu lasa vanatai dar produceau rupturi interne...
A mai povestit ceva nemaipomenit. Acolo erau si tineri care fusesera prinsi in valtoarea evenimentelor unde nu trebuia, sau spusesera inconstienti de schimbarile din societate lucruri interzise, fiind turnati de pretini, acestia nu erau masacrati, aveau privilegiul ca li se prezenta in pauze un fel de universitate, unii ajungand apoi scriitori ca Alexandru Ivasiuc, altii savanti de renume. Pentru ca sa nu se tampeasca, mari profesori isi etalau cunostintele in adevarate amfiteatre ad hoc, erau zile cand intr-un colt de curte conferentia un istoric, in altul un mare economist etc....
Trenul mergea pe drumul lui prin arsita sau ger si eu mi-l inchipuiam pe nea Gil mergand pe drumul lui pe care mama i l-a  vrut aurit dar a iesit ce a iesit...
Mi-a povestit o data cu un ras harjait de tutun si taria din seara precedenta ca mama lui nu s-a lasat... A mers in audienta la conducatorul statului, Gheorghe Gheorghiu Dej.
A intrat pe undeva prin palatul regal si pe un culoar s-a deplasat o portiune destul de mare pana la o camaruta in care a fost invitata sa intre, acolo, la o masuta a dat peste statura puternica a conducatorului tarii de atunci. Avea doar un dosar subtire la el si cu foarte mult calm a ascultat pledoaria emotionanta a femeii...
Cand ea a scapat informatia ca fiul ei e in grupul Florian Danalache, Gheorghiu Dej s-a ridicat, nu a mai spus nimic, a trantit usa si a plecat lasand-o aproape lesinata de groaza ca a ratat ultima mare sansa de a-si elibera printisorul...
Domnul Gil a iesit gratiat ca multi altii la venirea lui Nicolae Ceausescu la putere. Lucra totusi pe la institutii din si din jurul capitalei, nu a mai ajuns in balta Ialomitei. Cu rasul harjait povestea de viata frumoasa dusa in continuare. Dupa moartea parintilor a ramas cu o casa cocheta intr-o zona buna a Bucurestiului. Isi trasese o amanta unguroaica evident dupa modelul din puscarie si intr-o seara vine bucuros dintr-un control cu un pachet frumos legat care era clar la pipait ca era cu o bucata de carne. Lasa nea Gil pachetul pe masa de afara, intra sa se dezbrace de hainele de oras cand aude urletele concubinei. Avida sa vada ce era in pachet l-a desfacut si in interior a gasit... un sobolan imens...

Sunt peste 30 de ani de cand amintirile dure ale lui nea Gil, rasului harjait parca legat permanent de aura de fum de tigari Carpati in care calatorea imi scurtau deplasarea de dimineata la baza de Receptie a cerealelor Vadu Lat. El pleca mult mai devreme. Nu pot sa il uit cand a venit cu chipul lui viclean, de Pacalici, (putin atins de ce o fi avut la masa de pranz, avea niste pustani care ii vanau vrabii pe care le frigea si le manca singur ca nimeni nu raspundea la invitatia lui): „Sefu’ am o rugaminte, pot sa iau cateva zile de concediu pe anul urmator ca pe ala de anul asta l-am papat?” Era septembrie sau octombrie dar el ca politicienii de azi, puscariabili majoritatea, scruta in viitor ce oportunitati mai poate avea... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu