Eu colindator

La Multi Ani 2019!

Cu sanitate, ca e buna ca si toate

Ce trebuie la om sa-noate,

In viata asta schimbatoare

Ca o femeie ce-i fermecatoare.

Sa aveti o masa plina

Si in suflete lumina!

Ala Micu ce-o sa vina

Sa v-aduca viata lina!

Fara rele si belele

Fara ura si margele

De-alea false, otravite,

Ogoarele sa aiba vite,

Fara porci bolnavi,

Cu oamenii toti bravi.

Capii lumii sa munceasca

Pentru bine, nu cloceasca

Furaciune

Si minciune !

Sa pogoare peste lume

Bunastare, nu la culme

Dar la toti sa se adune

Linistea ca o minune!

Bucuresti 31.12.2018

2018

Pe Pamant avem de toate,

Si mai bune dar si rele…

Noaptea cand e joc e iele,

Tu schimbi anu’, pamantene!

Ce aduce ala micu ?

Inca nu-i cazu buricu,

Da e belicos amicu….

Ce s-aduca leaderi rai,

Popoare de palalai,

Care manuiesc mobilu,

Nu prea stiu care e spilu’…

Vad pe Amza dragii mei

Cum ura mai an l-ai mei…

Zaibaru sa curga valuri,

Cinste, ordine, nu tunuri…

Dar vai, ii cade buricu

Acuma lu ala micu…

Ce-i afara valvataie ?

Iad, prapad si sacrificii ?

Nu ma plod, doar artificii…

Ca acu asa-i romanu,

Nu mai e bland el sarmanu,

Masa nu-i mai este masa,

Casa nu-i mai este casa…

Are bani de da cu tunu

Umbla teleleu nebunu.

Unde-i Amza sa ne vaza

Aruncand prapad la baza…

Si mosu, anu trecut

Pare un necunoscut.

Asta micu cu buricu.

Nu ne-o aduce asta dricu ?

Ca prea tare mai suntem rai

Fara pic de Dumnezei !!!

La Anu' si la Multi Ani !

Lumea nu e numai bani!

Curatenie, frumusete,

Dragoste si tinerete.

Aer bun si nu otrava,

Sa ne-ntindem pe otava…

Nu hotia sa prospere

Omenia-i rai mai vere…

Ala micu ce-o veni,

Asta de-o imbatrani

Poate-n pace ne-o gasi,

Oameni poate atunci vom fi !

Bucuresti 31.12. 2017

Martirii

Doua dintre ultimile doua zile din anul Ortodox 28 si 29 decembrie sunt dedicate martirilor: 10000 la Nicomidia 14000 prunci ucisi de Irod! Cati au murit striviti sub copite si bocanci nu se stie. In general vinovatii sunt personajele istoriei laice! Asa sa le ajute Dumnezeu celor dusi si celor care mai fac rau peste tot in lume!

Douglas Reeman

Carmen Sylva

Louis de Funes

"Aripioara sau picior" cu Louis de Funes.

L'Aile ou la cuisse

Un film pe care cand l-am vazut prin anii 70-80 doar radeam.

Acum pare ceva ca o schita de Leonardo da Vinci dar nu dumnezeiasca. Poate diavoleasca...

In cateva decenii o poveste stupida care isca rasul si se termina cu happy end e un cosmar al mizerabilei lumi in care traim. Academicianul Meci e real in Romania, un penal, de fapt, scrie carti si manaca ce ii place mai mult peste tot in toata media plina de vip-uri de doi bani. Realitatea e ca intr-o lume corupta sfarsitul nu mai e fericit ca in comedia franceza ci pentru multi la sectia de oncologie unde alti specialisti fac averi pe seama "consumatorilor" plini de drepturi, ONG-uri si cate altele.... Charles Duchemin (Loius de Funes), o somitate in materie de gastronomie, se razboieste cu patronii restaurantelor, ale caror servicii sunt execrabile. Ghidul pe care el il publica, an de an, serveste tuturor strainilor care viziteaza Franta. In plus, el trebuie sa isi convinga fiul de posibilitatile lui reale si sa faca fata luptei cu patronul de la Tricatel, un consortiu care fabrica mancare pe banda rulanta de proasta calitate.

Virginia Dima si Aurel Munteanu

Iosif Colcer, Virginia Dima, Buzatu Ion

Au trecut 40 de ani! Din pacate, chiar cu un ultramodern muzeu aproape de bustul lui Spiru C. Haret care acolo in intersectia unde l-am gasit cand am ajuns prima data mic copil poate, imaginea strazii care te duce la fostul meu liceu este dezolanta. Cocheta cladire care gazduia pe vremurile cand eram elev Casa Corpului Didactic este in curs de demolare, in soarele arzand mergi pe ceva care nu e nici ulita nici alta cale de circulatie care sa intre in nomenclatorul actual al drumurilor urbane. Scoala este asa cum o stiam dar rece fara vuietul specific culoarelor si scarilor unde forfotesc copii care acolo devin adolescenti si se formeaza pentru a deveni oameni! Se cam plang toti ca batranul Spiru C Haret nu prea mai este de folos pentru mobilizare invatamantului in déjà eterna tranzitie…

Incet, incet incepem sa ne animam si noi ajutati de cateva reviste Aspiratii cu tabloul editat la absolvire. Unii si unele sunt neatinsi de picatura chinezeasca a timpului, altii am fost mai erodati de greutatile vietii. Intram in clasa care a suferit diferite transformari acum panta amfiteatrului e spre strada cand a fost odata invers! Glume, catalogul, cei cativa profesori care au raspuns invitatiei inimoaselor organizatoare, scurte flash-uri ale vietii de pana acum rostite cu emotie de fiecare fost elev ajuns pe 15 septembrie iar in banca, de data aceasta nu doar cu un profesor. Din pacate de pe tabloul clasei din Aspiratii sunt unii absenti definitiv de pe asta lume. Ca si pe 7 septembrie la intalnirea cu fostii colegi de facultate parca mai ales cei plini de viata, de o energie debordanta nu mai sunt. Dupa un ritual care s-a inradacinat la astfel de intalniri se tine un moment de reculegere, acum dedicat laolalta profesorilor si absolventilor care au murit. Moartea deci niveleaza categoriile. Chiar daca din profesori sunt unii care incearca sa devina un tot cu absolventii, amintirile, timpul petrecut impreuna nu ne lasa sa nu respectam diferenta nu numai de varsta dar si de rang, toate amintirile, bunul simt nu te lasa sa te tragi de bracinari cu cineva care te-a invatat ceva, poate azi s-o intampla asa ceva dar la ce a insemnat aceasta scoala centenara la vremea noastra nu e posibil asa ceva. Aparuta demult monografia liceului arata negru pe alb ca Sotirestii din care se trage bunica mea de la Tulcea fiind de fapt unchii ei au contribuit la infiintarea locasului de invatamant cu bazele puse sub administratie otomana. Nu cersind bani ca azi ci infiintand, atragand din putinii profesori existenti atunci si ce mandri eram ca tatal academicianului hatru dar eminent Moisil a fost pe aici. Azi cine mai stie fara gadget cine o mai fi fost si asta, pe unde si ce a jucat…

Parca imaginea dezolanta a strazii cu cladirea fosta cocheta in paragina demolarii nu mai impresioneaza fiecare dupa poze vorbeste cu fiecare pana la restaurant care la fel e animat de noi, destul de putini, tacuti cu motive de restrictii la alcool mai ales de aceea acea crestere de zumzait, de tonuri de hohote nu mai acopera muzica minunat aleasa dintre aceea ce ne-a jalonat tineretea. Am plecat pe la Biserica Bulgareasca mi-am amintit ca uitasem pe masa o carte scrisa de fostul nostru profesor de limba germana domnul Aurel Enica. Cartea statea cuminte unde o lasasem, mai erau cativa colegi si organizatoarele care trebuiau sa incheie ce era de incheiat cu prestatorul de servicii. Abia dupa ce am ajuns pe unde viata m-a umblat, dupa ce am cunoscut profesori universitari, oameni pe drept ajunzi acolo unde meritau la Academia de Stiinte Agricole si Silvice etc., oameni de cultura precum Ludovic Spiess in calitate de ministru la cabinetul caruia am fost de serviciu de doua ori si atatia altii, abia retrospectiv privind am un sentiment de mandrie ca am avut parte in toata perioada de elev tulcean de niste profesori deosebiti si care au sapat in ceea ce era un bot de carne un bun candidat la meseria de OM. A doua zi o plimbare scurta prin balta, nuferii atat de albi si diafani, lebedele cu decolare de avioane supersonice, un timp frumos amintiri ale unor timpuri care au trecut frumos zic eu si cu folos. La vraful de amintiri legate de tinerete, formare, Tulcea se mai adauga aceste zile de inceput de scoala pentru altii care dupa cum spune aproape toata lumea la unison, lucru atat de greu in Romania dezbinata de azi ca nu mai au parte de ce am avut noi. Noi care iata suntem inca in masura sa ajungem din zece in zece ani la templul in care s-a transformat scoala, liceul, facultatea toate cele care ne-au dat patalamalele pentru ceea ce suntem azi. Nu ele ci oamenii care au lucrat acolo. Marele Nicolae Iorga a spus ca odata cu noi mai mor odata mortii nostrii. Incet viii de demult, copiii, adolescentii, maturii apropiati sau doar meteoric aparuti in viata noastra se duc. Fiecare ne-a influientat, ne-a trezit varii sentimente. Acum poate e o cursa in timp si nu pot sa nu ma bucur ca cei care pregatec astfel de evenimente nu omit acea reculegere pentru fosti, exista asa cum inainte repectul tinerilor pentru cei mai in varsta exista si nu era predat niciunde exista deci in noi undeva in minte sau suflet un sipet mai mare sau mai mic unde se aplica vorbele marelui savant zdrobit undeva pe o sosea de micimea unui popor care nu a putut avea ce ii trebuia ca sa lase geniul sa mai creeze, sa mai faca ceva inegalabil pentru noi, pentru omenire. Aceasta e viata, sa ne bucuram pentru ca asa cum zice cantecul de pe buzele noastre de acum 40 de ani maine vom ajunge tarana !

Ivancenco Gabriela-aurora In fiecare dimineata trec pe straduta parca rascolita de plug ...de citiva ani ........mi-amintesc zumzetul nostru spre arena ....roscolitul in ghiozdan sau buzunar dupa pamblicuta,sunetul repetitiilor de la fanfara cu celebrul profesor si frumoasele costume,orele de mate cu celebra dna Simionescu, si nu in ultimul rand lectiile cu dirigintele din clasa a VIII a dl Chirila ......expeditia literara cu dna profesoara Ilie Olga ....multe si frumoase amintiri ma napadesc !!!

Eu Minunat!

Gabriela Ciureanu Ai talent literar,Angel...Frumos evocat evenimentul,frumos trăite emoțiile...

Proorocu Angel Multumesc pentru apreciere. Pentru mine importante sunt clipele traite, amintirile. Cand vorbesc cu unii si altii raman muti. Enorm de multi nu mai fac asemenea intalniri. E pacat. Cineva spunea ca nu e mare lucru sa mori pentru o cauza. Sa traiesti o viata lunga aparand si aplicand acea cauza e cu adevarat o realizare. Cam despre asta e vorba, cauzele prezentei fiecaruia sunt diferite dar momentul revederii ca de aceea se si numeste asa e mereu acelas, pentru aceiasi oameni schimbati fizic dar cu aceleasi suflete in ei.  

Zootehnistul

Agronomul

V. Cociu, V. Vasilescu, P. Parnia, I. Godeanu, I. Onea

Gheorghe Drobota, Dumitru Strambu, Mari Ann Drobota, Eugen Cardei

Mihai C. Bacescu

Mircea Botez, Gheorghe Badescu, Andrei Botar

Orbetii

Am urmarit candva o emisiune tv. cu un oftalmolog privat care spunea cu nonsalanta ca sunt oameni care nu vad din nastere cu un ochi. Si astia traiesc asa pentru ca nu exista nimeni azi care, daca aia nu platesc, sa descopere handicapul lor. Pe vremuri erau medici in scoli, la policlinici, la recrutare, la examinari etc. Asa ceva era greu de imaginat candva. Ma uit azi cu uimire ca media arunca zilnic bombe care candva ar fi creat seisme sociale, zilele trecute am aflat cu stupoare ca toata branza sau aproape toata e produsa cu clorura de calciu si contine de toate ramas fiind doar laptele care e mai ieftin decat apa imbuteliata de peste 25 de ani. Si cate si mai cate. Ma uit la meteo, se schimba prognoza ca pempers-ul bebelusului cu parinti cu bani. Cand a aparut televiziunea era unul Topor care daca zicea ca ploua ploua dar ploua normal, daca zicea ca era ger era ger dar normal, daca zicea ca e cald era cald dar normal nu ca in Sahara. La aprozar erau fructe si legume de ale noastre, gustoase si sanatoase, la alimentara erau de toate in general fara chimicale si falsuri. Hotii faceau puscarie, nu sfidau oamenii cinstiti si nu umpleau tot ce era media pe atunci. Oamenii si atunci stratificati social, cultural, intelectual, fizic si spiritual erau si ei cu problemele lor dar sanatatea era problema statului nu afacere pentru unii, educatia era un drept nu o fabrica de diplome, politica era facuta de unii care daca ar fi calcat stramb erau pedepsiti. Erau si atunci oameni si oameni, rai si buni dar raii erau putini si in general binele triumfa. Erau si atunci distractii. Erau si atunci haine facute pentru sanatatea oamenilor din bumbac, in, lana nu tot felul de mizerii amestecate. Gravidele purtau rochii largi ca sa nu vatameze fatul, azi umbla saracele cu tot felul de stransuri care le fac si ridicole si se mira ca fac copii cu probleme. Oamenii traiau si munceau. Iubeau si visau. Nu era musai sa fii VIP, nu era musai sa ai tot fara sa conteze de unde ai banii ca sa ai acel tot. Traim in poluare, in informatii care nu mai trezesc sentimente, in otrava acestui eu si nu conteaza restul, fara pricipii, fara bun simt, fara lege, fara siguranta doar cu sclipici kitsch-os in jur si cu mintea plina de toate emanatiile unor minti care altadata ar fi stat acolo unde merita la periferia societatii sau in puscarii. Din pacate azi multi, foarte multi, ca rod al mai bine de un sfert de veac de nebunie si antisocial devenit mod de viata oficial sunt precum amaratul care daca nu a avut din partea societatii un control oftalmologic traieste vazand doar cu jumatate din ce ar trebui sa vada. Deci sa simta, sa isi dea obolul dupa ce a primit ce trebuia la inceputul vietii, familiei, cetatii, tarii, omenirii... El chiar nu mai trebuie sa vada, trebuie doar sa cumpere, si nestiind nimic sa cumpere ce societatea corupta si mizerabila ii ofera cu sclipici si etichete cu litere nelizibile...  

Voluntarul

Azi e ziua lui. Cand alora rai le-a picat fisa ca pot sta trai nineaca si ei sa huzureasca, sa vanatoreasca, sa aiba femeia oricarui amarat fiindca sunt tari si mari si inca in prima noapte la casatorie, ei au inventat sclavia, serbia, iobagia (ca era si un banc cu Bula pe chestia asta), si alte scorneli prin care sa beneficieze de prostime moca. Au venit vremi cand au carat cu corabiile sute de mii de amarati schimband culoarea populatiilor pe continentul american mai ales. Si azi cu toata supercivilizatia, sub ochii blanzi ai celor care ar trebui sa ii combata unii sclavagesc femei, copii si amarati cu cerseala, sexeala si altele si altele. Cocoanele bogate ca sa mai schimbe decorul faceau tot felul de danii si munci cum era si ingrijirea ranitilor amarati de pe fronturi create de smecheri din diferite motive tot de ei scornite. Acu’ mintile sfredelitoare ale smecherilor au clocit voluntariatu’. Tu mori de foame dar ai inima de aur. Vii pe degeaba si faci ceva si apoi te scriem pe site-uri, te aratam cat esti de inimos si noi cu fructul muncii tale, tu cu nimica. Poate gresesc dar una e sa fiu bogatan sau bogatasa si sa las fitele sa spal bolnavii prin spitale si alta e sa fraieresc cu ONG-uri si alte facatorii nefacute copii si tineri amarati care sa faca de toate doar ca sa fie voluntari. Cate destine au fost frante de voluntariatul militar nu mai discutam. A mai trecut o zi mareata, baietii scotocesc in birouri sa vada maine ce facatura mai serbeaza cu fast si scliviseala. Asta e cam ca cu brandul, umbla amaratii ca sa primeasca denumire de origine de la birocrati imbufnati. Pai nene daca tot dati bani dati la birocrati sa descopere falsurile, chimicalele nu ca sa scrie ca scrumbia de Dunare e de Dunare si carnatii de Plescoi ai Elenei de Romania care toaca banii storsi de la prostii care munceau 12 luni pe banii cuveniti pe 9 luni tot un fel de voluntariat era nu e asa !? Si astia daca nu erau brandul blondinei tot de Plescoi ar fi sa fie !

Chrisiaan Barnard.

Am auzit la radio ca azi sunt niste ani buni de la primul transplant de inima din lume facut undeva in Africa de Sud de doctorul Chrisiaan Barnard. Eu am cunoscut la noi in liceu un baiat poreclit de noi Cheptaun care fusese operat de marele chirurg si echipa lui la Galati cand medicul a venit si a facut mai multe operatii imposibile atunci pe la noi. Asta operatu' fuma ca un turc si noi liceenii abonati (in WC ca altundeva pe afara insemna chiul) ai raului narav il scuturam mereu, ii stingeam tigara etc. Nu din rautate. Pana la operatie parintii il purtau pe brate, era pipernicit si in loc sa multumeasca Domnului pentru marea oportunitate de a fi cat de cat normal tragea la tiutun de nu era pauza fara el la fumoarul ilegal improvizat. Noi eram oamenii viitorului in calitate de clienti ai diferitilor doctori experti in boale date de urat mirositorul vitiu... Am inteles mai apoi ca meseriasul sudafrican nu a venit degeaba ii costase pe parintii coliceanului nostru o casa mostenita sau asa ceva. Am vazut un documentar acum in era libertatii fara limite… Era si imaginea cam proasta dar omul nu emana acea forta, energie pe care si pe aici chiar, chirurgii cautati ca sunt adevarati, o emana… Si cum avea si el pretinii lui circula chiar pe vremea ailalta pana si la noi o vorba cum ca nelipsit cu el si fratiorul lui in sala de operatie era un negru atletic, cu alura de chirurg dar negru ca abanosul. Gurile alea care il iubeau tare pe Cristian ziceau ca era un de ala Wodoo care scotea inimile si le inlocuia cu mana goala… Era aparthaid la ei si chirurgia si invatatura erau interzise celor de culoare... M-a scarbit asemenea lucru, eu cred ca mizeriile astea de sub pres, poate chiar adevarate, strica ceva din sufletul tau, te intineaza pe tine. Iti creezi o imagine, un erou, un idol si deodata part vine izul scarbos al mintilor lase de oameni bolnavi de prostie si neputinta care in loc sa faca altceva, sa performeze in ceva murdaresc ca aia cu grafitty ce e maret, curat si realizat cu multa munca si har !

Georges Simenon

In biroul unui ofiter de politie am vazut o colectie cu diferite obiecte si carti din domeniul judiciar. Vazand aceasta colectie m-am gandit la simbolul acela chinezesc care reprezinta dualitatea universului, in fiecare ceva exista un crampei din celalalt element.

Literatura este cea care a prezentat cel mai minunat meseria de politist, militian sau cum s-a mai numit ea in istorie. Asa cum de vina pentru tot in Romania e Nicolae Ceausescu, cum bazele institutiilor moderne la noi sunt datorate lui Alexandru Ioan Cuza, consider ca Napoleon Bonaparte e parintele modern al celor care isi jertfesc viata in domeniul judiciar.

In acel birou m-a coplesit constatarea ca pe lume sunt oameni care au raul in ei, programati genetic, adusi de mediul in care traiesc in categoría raufacatorilor. Conform inteleptilor chinezi exista insa spre binele societatii oameni care fac totul, jertfesc totul in viata in numele binelui.  O mare tampenie este sa transpui in conditii de program de 8 ore munca unui asemenea politist; medic, preot, politist, agronom, cercetator, constructor, pompier, militar, tot ce tine de factori imposibil de stapanit inca, reprezinta meserii care nu permit celui care are vocatie si chemare sa se ridice, de unde de multe ori nici un are, sa isi ia ce are in cuier si sa incuie o usa si sa fie liber pana a doua zi…

Activitatea in domeniul judiciar e extrem de laborioasa. Toata tehnica si progresul nu fac nici cat o ceapa degerata fara acel fler acea transpunere a meseriasului in mentalitatea si eul raufacatorului...

Astazi raul castiga enorm politicienii, cei mai multi sunt manati de gena raului, au scornit in favoarea lor aceasta penibila expresie dupa ce au acumulat averi ilicite: nu mai sunt bani…

Citind aceasta minunata carte politista, mi-am amintit ca exista o adevarata literatura universala foarte valoroasa pe aceasta tema, evident e o politica sa fie marginalizata acum in lumea raului dominant...m-am gandit la acea colectie de obiecte de care am pomenit si care nu ar fi existat daca aceasta gena care din pacate se extinde poate voit in semenii nostri nu ar fi existat. Cum ar arata lumea fara criminali, escroci, maniaci, derbedei,  mincinosi , prostitutie, proxeneti?…Poate nu ar mai fi fost ea, viata ar fi fost prea monótona, prea asemanatoare cu ce era in Comunism, sau ce se tindea sa fie…Nu era in ea ce caracterizeaza omul , doza lui de inuman, de animal…