Petru Maior

Lucian Blaga

Nikos Kazantzakis

Alexis Zorba

De fapt prin maestria actorului Anthony Quinn poate mai cunoscut e eroul cartii decat marele romancier grec!

"Daca o sa le deschizi ochii, ce o sa vada? Mizeria in care traiesc! Lasa-i in colo sa viseze mai departe.

….Afara numai, daca, cand ar deschide ochii le-ai putea arata o lume mai buna decat lumea de bezne in care traiesc acuma…

Omul asta n-a fost la scoala si creierul lui nu s-a deformat. A fost pus la tóate incercarile i s-a deschis mintea, i s-a largit inima, fara a-si pierde cutezanta primitiva.

Tóate problemele noastre de nesolutionat pentru noi, el le rezolva printr-o lovitura de sabie ca Alexandru cel Mare, compatriotul sau.

E foarte greu sa alunece pentru ca se sprijina in intregime, din cap pana in picioare pe pamant.

Salbaticii din Africa adora sarpele pentru ca sta cu tot corpul pe pamant si afla in felul acesta tóate tainele lumii. Le afla cu burta, cu coada, cu capul. O atinge, se amesteca, se contopeste cu mama. La fel si Zorba. Noi, oamenii instruiti nu suntem decat niste pasari smintite ale vazduhului.

Nu numai muierea e o poveste fara sfarsit, mai e si crapelnita. Spune-mi ce iese din ce mananci ca sa spun cine esti. La unii se transforma in osanza si in scarna, la altii in munca si in voie buna iar la altii in Dumnezeu.

Muierea e ca un izvor proaspat; te apleci, ii vezi chipul si bei, si bei pana iti paraie oasele. Dupa aia vine un altul care moare si el de sete; ii vede chipul si bea, dupa aia altul…

Am simtit ca mi se rupe inima-n doua. Dar s-a lipit foarte iute la loc, ticaloasa.

Ai vazut desigur panze din acelea peticite cu bucati rosii, galbene, negre, cusute cu sfoara groasa si pe care un le mai rup nici ale mai groaznice furtuni? Asa-i si inima mea. Mii si mii de gauri, mii si mii de bucatele: nu se mai teme de nimic.

Confucius: Multi cauta fericirea mai presus de om, altii mai prejos. Din fericire e pe masura omului.

Viata-i o belea, moartea nu.

Nu exista surd mai rau decat cel care nu vrea sa auda.

..nobletea inseamna sa ierti.

Cine oare a creat acest labirint al nesigurantei, acest templu al trufiei, acest ulcior cu pacate, acest ogor semanat cu mii de viclesuguri, aceasta poarta a iadului, acest cos plin la refuz de siretlicuri, aceasta otrava care aduce cu mierea, acest lant care ii tine pe muritori inlantuiti de pamant: femeia.

S-a nascut Hristos. Nu cauta nod in papura: s-a nascut, nu s-a nascut? Daca te uiti cu lupa la apa pe care o bei, mi-a spus un inginer, ai sa vezi ca apa e plina de viermi mici, mici de tot care nu se vad cu ochiul liber. O sa vezi viermii si n-ai sa mai bei. N-ai sa mai bei si o sa crapi de sete. Sparge lupa, jupane, sparge-o ca viermisorii sa dispara pe data sa poti bea si sa te racoresti.

Inima omului e o groapa plina de sange; pe marginile acestei gropi cei ce ti-au fost dragi si au murit stau lungiti pe burta sa bea din sange si sa reinvie.Si cu cat iti sunt mai dragi cu atat mai mult sange iti vor bea.

Sa-ti fie casa plina de grau, de ulei si de vin; consoarta ca o coloana de marmura sa fie sprijin acoperisului casei tale; iar feciorii tai sa elibereze Constantinopolul, orasul domnitorilor nostri. La multi ani, crestini!

Eu unul, intr-o zi ca asta ma, simt iar copilandru, renasc ca Hristos. Nu se naste el in fiecare an? Si eu la fel.

…am descoperit gogoasa unui vierme de matase in clipa cand fluturele sfarama invelisul si se pregatea sa iasa. Am asteptat o buna bucata de timp dar prea intarzia sa iasa si eram grabit. Enervat m-am aplecat si am inceput sa il incalzesc cu rasuflarea mea…minunea a inceput sa se infiripe sub ochii mei intr-un ritm mai rapid decat al naturii. Invelisul s-a desfacut, fluturele a iesit tarandu-se…aripile erau inca lipite. O rabdatoare maturatie era necesara si desfacerea aripilor trebuia sa se faca incet, la soare. Acum era pera tarziu. Rasuflarea mea obligase fluturele sa se iveasca mototolit inainte de soroc. Se zbatea disperat si dupa cateva secunde mi-a murit in palma.

Viata e grea, e grea si pentru ai de au noroc, pacatoasa!

Adevarata muiere…se bucura mai mult de placerea pe care o da decat de placerea pe care o are de la barbat.

Cred Zorba, dar s-ar putea sa ma insel, ca exista trei soiuri de oameni: cei care isi fixeaza drept scop sa isi traiasca viata, cum zic ei, sa manance, sa bea, sa iubeasca, sa se imbogateasca, sa devina celebri. Apoi cei care isi fixeaza drept scop nu propia lor existente, ci aceea a tuturor oamenilor. Acestia simt ca toti oamenii sunt o apa si un pamant si se straduiesc sa-i lumineze, sa-i iubeasca atat cat pot si sa le faca bine. In sfarsit sunt cei al caror scop e sa traiasca viata intregului univers: toti oamenii, animale, plante, astre suntem fauriti din aceeasi plamada, nu alcatuim decat aceeasi substanta care duce aceeasi lupta crancena. Care lupta? De a transforma materia in spirit.

Cum facea Hussein Aga. „Alexis, mi-azis, am sa-ti destainuiesc ceva. Esti prea mic sa pricepi dar ai sa pricepi cand oi fi mare. Asculta-ma fiule: pe bunul Dumnezeu, vezi tu nici ale sapte caturi ale cerului nici ale sapte caturi ale pamantului nu-l pot cuprinde. Dar inima omului il cuprinde. Asa incat ia seama, Alexis, sa un ranesti niciodata inima omului!

Un unchi al meu gasise un magar batran lasat in munti sa moara. „Ei, bade Haralambos ce ai de gand sa faci cu hodoroaga asta de catar?”„Imi slujeste ca fabrica de balegar!”

..iaca asa cum o reteaza barbatii adevarati cu tutunul, cu vinul sau cu jocul de carti, vitejeste…"

Mihail Sadoveanu

Isus Hristos

Tuturor celor Crestini ca si mine, conform crezului de, iata, doua milenii:

HRISTOS A INVIAT!

Invierea e atemporala, importanta e lumina pe care o revarsa, e spiritul care domina materia. Nu m-au interesat detaliile anatomice. Doua momai de oameni care erau contemporanii Lui sunt aruncati la pamant, orbiti de lumina. Aura, soarele, lumanarile... corect e dimineata umanitatii crestine dupa Inviere.

O parte din noi suntem precum Lui: condamnati sa traim impreuna cu hotii si furii

Invierea (fragmente)

de MIHAI EMINESCU

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,

Si-acest nimic iti cere o raza mangaioasa,

In palcuri sunatoare de plansete duioase

A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg.

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala

Si negrul intuneric se sperie de soapte…

Douasprezece pasuri rasuna…miez de noapte

Deodata-n negre ziduri lumina da navala

Un clocot lung de glasuri viu de bucurie…

Colo-n altar se uita si preoti si popor,

Cum din mormant rasare Hristos invingator,

Iar inimile noastre s-unesc in armonie:

Cantari si laude-naltam

Noi, Tie, Unuia,

Primindu-L cu psalme si ramuri,

Plecati-va, neamuri,

Cantand Aleluia!

Hristos au inviat din morti,

Cu cetele sfinte,

Cu moartea pre moarte calcand-o,

Lumina ducand-o

Celor din morminte.

(din ziarul Lumina de vineri 13 aprilie 2012)

Cervantes

Un penal de geniu, combatant in razboaie, ranit, invalid, zvarlit apoi in puscarie nu a pierdut vremea acolo ci a inceput, inchis fiind, sa scrie capodopera vietii sale...

Omar Khayyam

La Muzeul Țăranului Roman, pe care de la început nu l-am înțeles pentru ca după mine trebuia sa fie ceva care sa preamărească veșnicia neamului ăstuia în spirit sadovenian sau al lui Nicolae Iorga, s-a organizat un târg de mărțișoare în preajma lui 1 martie 2013. Dar nu e cum credeam eu cu muzeul, banii primiți înseamna slugărnicie fata de finanțatori…

Oricum, în curtea acestui muzeu s-au adunat o mulțime de “martisorari“ care își prezentau realizările mai mult sau mai putin conforme cu definiția din DEX.: “Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie. Ca sa intre un pensionar cotizeaza cu 3 lei. Pe bilet i se spune ca unui iobag al vremilor postumane sa dea 2% din darile lui... Aici da se vede ca e vorba de taranul roman care a imbogatit cu darile lui romanii, turcii, austriecii, bonjuristii, fripturistii si acuama ultimii ...emanati alesi democratic nu culesi....

E mai ușor sa faci mărțișoare decât sa sapi, sa construiești și e la moda când 5 combinate siderurgice din țara asta se vând pe câteva sute de euro la pachet…

Erau și lucruri frumoase care mi-au plăcut mult dar eu aveam o lista și un expozant anume.

Erau niște băieți jurnaliști care mi-au zis ca dacă era rentabila pentru ei jurnalistica nu stăteau în frigul ala sa vândă mărțișoare. Când au văzut lista mea și ca e din UE au pozat-o. In câteva ore era pe Facebook și avea o explicație  “la târg  la mărțișoarele noastre vin oameni în vârsta cu liste de acasă și plicuri timbrate în buzunare gata completate ca sa fie puse imediat la posta după ce sunt umplute cu mărțișoare produse de noi”. Unul ii întreabă dacă au licența pentru UE. Nu au fost chiar asa de nesimțiți încât sa etaleze acolo și poza mea, oricum era vorba de o masa imensa de bătrâni… Eu singur in poza nu ar fi fost edificator...

Era un frig pătrunzător  Erau și piloși care făceau negoțul în clădirile complexului muzeal al bietului țăran roman…maria sa când regele era prin tari străine...

Intrarea în curte era cu plata. Erau mai ales părinti cu copii internauti, pe lângă mărțișoarele jurnaliștilor tații cu fetitele cu ei se uitau calmi pana apucau sa vadă din grămezi unele creații porcoase și atunci smulgeau odraslele din fata tarabei izbindu-se de mușterii din fata.

Am plecat înghețat și bucuros ca pana la urma soarele părea sa învingă norii. Langa muzeu o biserica în ton cu zona, Mavrogheni iar un pic mai încolo cu capul încă fiind un fel de acvariu plin de kitschuri am dat peste bustul dat cadou de, atât de huliții acum, iranieni poporului roman. Bustul lui Omar Khayyam care pe când stra-stra-stramosii țăranului pe care muzeul fost al PCR îl are pe firma era în formare înghițind genele năvălitorilor  acolo în unul din marile imperii ale civilizației umane scria:

.............................................................................................................................

“am intrat într-o moschee

cu evlavie, cucernic,

însă nu să-nchin o rugă

către cel Atotputernic.

am luat de-aici odată

un covor de rugăciune,

acum s-a ros şi, după altul,

m-am întors, cu plecăciune.”

“Am avut profesori străluciți.

M-am bucurat de progresele și de succesele mele.

Când mi-amintesc de savantul care am fost,

îl compar cu apa care ia forma vasului şi cu fumul pe care îl împrăștie vântul.”

“Bucata de argilă

Olarul implora:

- Ca tine-am fost, ai milă,

Nu mă brutaliza.”

“Răsplata cuvenită iar n-a venit? Zâmbește!

Să crezi c-un lucru poate fi altfel, nebunie-i.

Căci totu-i scris în cartea pe care-o răsfoiește

La întâmplare vântul uituc al... veșniciei...”

“O-închipuire-i lumea din năluciri și fum!

Un loc pe scenă vrea fiecare să ocupe...

Tu află adevărul din năluciri de cupe:

Că totul pendulează între miraj și scrum!”

“De-i prietenul necredincios, disprețuiește-l ca pe un dușman

Respectă vrăjmașul statornic; Privește otrava lecuitoare ca pe un antidot, iar dulcețurile rele consideră-le oțet omorâtor.”

“Fiindcă nu știi ce te-așteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi. Ia o cană cu vin și  sub lumina lunii, bea, zicându-ți că luna te va căuta poate zadarnic, mâine.”

“Atâta duioșie la început. De ce?

Atâtea dulci alinturi și-atâtea farmece

În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum,

De ce sunt toate ură și lacrimă și fum?”

Hakim Omar Khayyam s-a născut în anul 1040 la Nişapur în provincia persană Khorasan (în Nord-Estul Iranului) și a murit în anul 1124, tot la Nişapur.

A fost un celebru matematician, astronom, filozof şi poet persan dar totodată autorul textelor literare cunoscute sub numele de RUBAIYATE.

Ideile și concepțiile exprimate de Omar Khayyam în catrene, într-o întinsă plajă tematică, constituie un ansamblu general ce poate căpăta semnificația unui sistem ce are câteva teme majore: credința că viata omului nu-i decât pe pământ, că viata trebuie trăită, că nu există viata dincolo de moarte, că nu există predestinare, că lumea nu a fost creată, că procesele şi fenomenele naturale sunt obiective, că binele și răul sunt în noi etc.

Khayyam a fost un cugetător materialist și nu a crezut în nimic dincolo de lumea materială.El nu vedea salvarea prin moarte, aceasta fiind un fenomen natural total și definitiv.

Filozofia sa este reflectată în creațiile sale.

Faima mondială a lui Khayyam s-a produs abia în a doua jumătatea a secolului al XIX-lea când catrenele sale au început a fi traduse în engleză.

Robaiyul, ca poezie, exista în literatura atabă şi iraniană chiar înaintea lui Khayyam, dar el i-a dat strălucire. Forma lui era fixă:patru versuri în care există o singură rimă pe versurile 1, 2, 4, iar versul al 3-lea e liber, nu rimează. Conţinutul său poate fi de natură erotică, filozofică sau moralistă.Cele mai frecvente teme erau: dragostea, trăirea clipei prezente, plăcerile vieții, durata vieții  moartea, ce este dincolo de moarte, raportul om - Dumnezeu, cunoașterea lumii şi a universului, religia, raiul şi iadul, trecerea inexorabilă a timpului, transformarea omului în țarâna sau oale şi ulcele, demnitatea omului, ipocrizia religioasă, originea vieții, nimicnicia vieții, suferința umană, uitarea de necazuri prin euforia vinului, mişcarea în general şi mișcarea planetelor.

Structura catrenului- robaiyat are forma celei a epigramei de azi şi chiar cea a epigramei Greciei antice ceea ce duce la concluzia că robaiyul este asemănător epigramei aforistice: dintre cele 377 catrene traduse de Geo Olteanu, majoritatea sunt asemănătoare epigramei aforistice şi numai vreo zece pot fi considerate drept epigrame purtătoare de poantă.

Catrenele lui Omar Khayyam constituie un tezaur de interes mondial prin frumusețea lor artistică și prin profunzimea filozofică fără egal, motiv pentru care au fost traduse şi publicate în multe limbi, începând cu sfârşitul secolului XIX-lea. Traducerile în limba română au ca punct de pornire anul 1930.

Sursa internet

..........................................................................................................

Mulțumesc țăranului roman pentru ce înseamna pentru mine, și chiar muzeului ca are vecina o bucata de materie care ar trebui sa fie un exemplu de civilizație milenara mai ales pentru tineri și mărțișoarelor care m-au adus în acea zi acolo ca sa aflu și eu cine a fost Omar Khayyam…

Camil Petrescu

O editie de 80.000 exemplare, a fost odata ca niciodata.

Oare se aropie?

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, „Jocul ielelor”, „Act venețian” sau „Patul lui Procust” sunt doar câteva dintre operele pe care unii le-au citit din obligație, și nu neapărat din plăcere, omiţând esența acestor opere și câteva citate cu adevărat minunate.

Iată câteva dintre cuvintele cu care autorul Camil Petrescu rămâne în istoria literaturii române:

1.O dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalităţi puternice, a căror vedere îmbrăţişează zone pline de contraziceri.

2.Aşa e dragostea...Un joc, un joc stupid, murdar şi măsluit. Cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt.

3.Sufletul omenesc este alcătuit în afară de instincte şi dintr-o funcţie creatoare de iluzii, despre care nu poţi să ştii când devin autosugestii şi orice sinceritate trebuie suspectată numai cu măsură.

4.A fi tânăr înseamnă a fi de oţel... A privi totul în faţă. A nu putea minţi niciodată... A nu putea îndura să fii minţit de alţii... A nu putea îngădui minciuna oriunde ai întâlni-o. A urî nedreptatea. Când eşti tânăr nu poţi fi legat de nimic. Încaleci viaţa cum vrei... Fiindcă îi poţi da cu piciorul... Nu te târăşte ea ca o epavă care nu mai ştie să renunţe.

5.Cuvântul e un mijloc imperfect de comunicare.

6.Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubeşte, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă.

7.Dacă n-ar fi proştii, deştepţii ar muri de foame.

8.Femeia înşeală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.

9.Du-te, dar nu mă vei uita. Ai cules de pe buzele mele otrava iubirilor care nu se uită.

10.Cei inteligenţi şi sensibili au întotdeauna momente de îndoială.

11.Fără certitudine nu există adevăr şi nu există frumuseţe pe lume. Fericirea care nu durează nu e fericire, e un mizerabil stupefiant.

12.O iubire care nu este eternă, nu este nimic. O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei.

13.Nu ne cunoaştem niciodată îndestul.Trăim alături de noi înşine cu fiinţa noastră urâtă, părându-ne firesc să fie aşa, cum ni se pare firesc să ne întovărăşească propria noastră umbră.

14.Dacă vrei să cunoşti liniştit frumuseţea unei femei, trebuie neapărat să o faci să sufere; numai suferinţa o înfrumuseţează, aşa cum numai când simt umbra morţii cântă sublim lebedele.

15.Negreşit, oamenii sunt şi buni şi răi, dar e necesar să se precizeze în ce împrejurări. Trei nule puse înaintea cifrei una sau după ea, nu înseamnă acelaşi lucru.