Oameni fosti sau care sunt: mai 2018

Am iubit aceasta zi de 1 iunie, ziua copilului de cand eram... copil, apoi tata fiind dar nici in cosmarul cel mai groaznic nu am visat ca tara asta va ajunge in asa hal incat slujbasii sa fie alungati de la treaba lor ca sa toace banii si cu copii... hai fratilor ca un copil admira parintii pentru ce sunt si fac. Nu ca stau acasa ca somerii si ii duc pe unde mintile postumane cred ca trebuie sa fie dusi copii!!! Si mai ales daca tara se gandeste la copii nu doar de 1 iunie hai sa nu mai existe copii saraci, flamanzi, rosi de patimi si boli. Patimi aduse de emanatii care nu se mai satura de jocul cu poporul asta, sunt ca pisica atunci cand a prins un soricel pe care stie cat sa il hipnotizeze si ameteasca si cu labele din fata il rostogoleste, il invarteste il umileste. Hai sa scapam de pisicile astea hidoase si sa facem din copii cu adevarat viitorul natiei asteia! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Prin strainataturi

Va invit pe

dacaasexpune.blogspot.com

Au trecut 40 de ani!

Din pacate, chiar cu un ultramodern muzeu aproape de bustul lui Spiru C. Haret care acolo in intersectia unde l-am gasit cand am ajuns prima data mic copil poate, imaginea strazii care te duce la fostul meu liceu este dezolanta. Cocheta cladire care gazduia pe vremurile cand eram elev Casa Corpului Didactic este in curs de demolare, in soarele arzand mergi pe ceva care nu e nici ulita nici alta cale de circulatie care sa intre in nomenclatorul actual al drumurilor urbane. Scoala este asa cum o stiam dar rece fara vuietul specific culoarelor si scarilor unde forfotesc copii care acolo devin adolescenti si se formeaza pentru a deveni oameni! Se cam plang toti ca batranul Spiru C. Haret nu prea mai este de folos pentru mobilizare invatamantului in déjà eterna tranzitie…

Incet, incet incepem sa ne animam si noi ajutati de cateva reviste Aspiratii cu tabloul editat la absolvire. Unii si unele sunt neatinsi de picatura chinezeasca a timpului, altii am fost mai erodati de greutatile vietii. Intram in clasa care a suferit diferite transformari acum panta amfiteatrului e spre strada cand a fost odata invers! Glume, catalogul, cei cativa profesori care au raspuns invitatiei inimoaselor organizatoare, scurte flash-uri ale vietii de pana acum rostite cu emotie de fiecare fost elev ajuns pe 15 septembrie iar in banca, de data aceasta nu doar cu un profesor. Din pacate de pe tabloul clasei din Aspiratii sunt unii absenti definitiv de pe asta lume. Ca si pe 7 septembrie la intalnirea cu fostii colegi de facultate parca mai ales cei plini de viata, de o energie debordanta nu mai sunt. Dupa un ritual care s-a inradacinat la astfel de intalniri se tine un moment de reculegere, acum dedicat laolalta profesorilor si absolventilor care au murit. Moartea deci niveleaza categoriile. Chiar daca din profesori sunt unii care incearca sa devina un tot cu absolventii, amintirile, timpul petrecut impreuna nu ne lasa sa nu respectam diferenta nu numai de varsta dar si de rang, toate amintirile, bunul simt nu te lasa sa te tragi de bracinari cu cineva care te-a invatat ceva, poate azi s-o intampla asa ceva dar la ce a insemnat aceasta scoala centenara la vremea noastra nu e posibil asa ceva. Aparuta demult monografia liceului arata negru pe alb ca Sotirestii din care se trage bunica mea de la Tulcea fiind de fapt unchii ei au contribuit la infiintarea locasului de invatamant cu bazele puse sub administratie otomana. Nu cersind bani ca azi ci infiintand, atragand din putinii profesori existenti atunci si ce mandri eram ca tatal academicianului hatru dar eminent Moisil a fost pe aici. Azi cine mai stie fara gadget cine o mai fi fost si asta, pe unde si ce a jucat…

Parca imaginea dezolanta a strazii cu cladirea fosta cocheta in paragina demolarii nu mai impresioneaza fiecare dupa poze vorbeste cu fiecare pana la restaurant care la fel e animat de noi, destul de putini, tacuti cu motive de restrictii la alcool mai ales de aceea acea crestere de zumzait, de tonuri de hohote nu mai acopera muzica minunat aleasa dintre aceea ce ne-a jalonat tineretea. Am plecat pe la Biserica Bulgareasca mi-am amintit ca uitasem pe masa o carte scrisa de fostul nostru profesor de limba germana domnul Aurel Enica. Cartea statea cuminte unde o lasasem, mai erau cativa colegi si organizatoarele care trebuiau sa incheie ce era de incheiat cu prestatorul de servicii. Abia dupa ce am ajuns pe unde viata m-a umblat, dupa ce am cunoscut profesori universitari, oameni pe drept ajunzi acolo unde meritau la Academia de Stiinte Agricole si Silvice etc., oameni de cultura precum Ludovic Spiess in calitate de ministru la cabinetul caruia am fost de serviciu de doua ori si atatia altii, abia retrospectiv privind am un sentiment de mandrie ca am avut parte in toata perioada de elev tulcean de niste profesori deosebiti si care au sapat in ceea ce era un bot de carne un bun candidat la meseria de OM. A doua zi o plimbare scurta prin balta, nuferii atat de albi si diafani, lebedele cu decolare de avioane supersonice, un timp frumos amintiri ale unor timpuri care au trecut frumos zic eu si cu folos. La vraful de amintiri legate de tinerete, formare, Tulcea se mai adauga aceste zile de inceput de scoala pentru altii care dupa cum spune aproape toata lumea la unison, lucru atat de greu in Romania dezbinata de azi ca nu mai au parte de ce am avut noi. Noi care iata suntem inca in masura sa ajungem din zece in zece ani la templul in care s-a transformat scoala, liceul, facultatea toate cele care ne-au dat patalamalele pentru ceea ce suntem azi. Nu ele ci oamenii care au lucrat acolo. Marele Nicolae Iorga a spus ca odata cu noi mai mor odata mortii nostrii. Incet viii de demult, copiii, adolescentii, maturii apropiati sau doar meteoric aparuti in viata noastra se duc. Fiecare ne-a influientat, ne-a trezit varii sentimente. Acum poate e o cursa in timp si nu pot sa nu ma bucur ca cei care pregatec astfel de evenimente nu omit acea reculegere pentru fosti, exista asa cum inainte repectul tinerilor pentru cei mai in varsta exista si nu era predat niciunde exista deci in noi undeva in minte sau suflet un sipet mai mare sau mai mic unde se aplica vorbele marelui savant zdrobit undeva pe o sosea de micimea unui popor care nu a putut avea ce ii trebuia ca sa lase geniul sa mai creeze, sa mai faca ceva inegalabil pentru noi, pentru omenire. Aceasta e viata, sa ne bucuram pentru ca asa cum zice cantecul de pe buzele noastre de acum 40 de ani maine vom ajunge tarana !

Ivancenco Gabriela-Aurora In fiecare dimineata trec pe straduta parca rascolita de plug ...de citiva ani ........mi-amintesc zumzetul nostru spre arena ....roscolitul in ghiozdan sau buzunar dupa pamblicuta,sunetul repetitiilor de la fanfara cu celebrul profesor si frumoasele costume,orele de mate cu celebra dna Simionescu, si nu in ultimul rand lectiile cu dirigintele din clasa a VIII a dl Chirila ......expeditia literara cu dna profesoara Ilie Olga ....multe si frumoase amintiri ma napadesc !!!

Eu Minunat!

Gabriela Ciureanu Ai talent literar,Angel...Frumos evocat evenimentul, frumos trăite emoțiile...

Eu Multumesc pentru apreciere. Pentru mine importante sunt clipele traite amintirile. Cand vorbesc cu unii si altii raman muti. Enorm de multi nu mai fac asemenea intalniri. E pacat. Cineva spunea ca nu e mare lucru sa mori pentru o cauza. Sa traiesti o viata lunga aparand si aplicand acea cauza e cu adevarat o realizare. Cam despre asta e vorba, cauzele prezentei fiecaruia sunt diferite dar momentul revederii ca de aceea se si numeste asa e mereu acelas, pentru aceiasi oameni schimbati fizic dar cu aceleasi suflete in ei.