Eugen Barbu

De remarcat bascalia fofilatilor de la front care spargeau seminte la spectacole si agatau femei cand altii cadeau pulverizati de catiuse si alte arme infruntand furia unui popor disperat ca era invadat si decimat in mod las.

  

Fin cunoscator al caracterului omenesc.. Cat de actuala pentru milioane de romani azi... descrierea reusita a Bucurestiului inainte si dupa bombardamentele aliatilor vechi si noi...

Despre personajele Mizdrache, Ciripoi sau Teica nimic pe internet, norocul nostru ca actori adevarati cum ar fi Toma Caragiu sau Stefan Mihailescu Braila au apucat sa ii intruchipeze, cam asemanatori cu astia de azi care insa condusi fiind de emanati fara experienta, pusi ca sa jecmaneasca de partide au sarcina de stat sa fileze Bacalaureaturile si drumul fainii de la siloz la fraier...ca furtisagurile se vor accentua si imparti la mai multi...

Normal sa deranjeze un mare scriitor care descrie cu decenii inainte tipologia actualilor functionari romani, Mizdrache e un caz fericit pentru ca are umor si educatie, cati tine-calul de azi or fi macar ca el, acuma trebuie beizadele sau yes-mani cum se pare ca au avut in fauna turcii si vorbitorii de engleza...

Cand eram prin liceu era un banc: Bula in 2030 primeste la examen subiect Nicolae Ceausescu. Se duce acasa deschide injurand un dictionar si citeste: NC presedintele Romaniei in vremea lui Ilie Nastase.(Atentie! Nu era internet deci se credea ca se va cauta inca in dictionare dar se anticipa ca asa cum e azi si cu internetul informatiile vor fi subiective, culmea este aparitia lui Ilie dar nu se putea merge asa departe ca sa se fi gandit cineva ca va emana: Ilie(scu)...Nu ne urmarea acolo pe unde spuneam bancurile nimeni, bancurile acelea erau spumoase, cu miez, acuma nici in bancuri numele panaramelor astora nu merita sa fie incluse, ei sunt vedete mediatizate intens si... VIP uri!!! Deci ca in banc a trebuit sa dau cateva repere despre un mare scriitor roman care nu a stat in zeghe, nici nu a fugit pe afara deci e uitat, comunist, proletcultist etc. Dar a fost si ramane un mare scriitor roman pana generatia de paiate, impusa din media si ivita din neant fara merite decat ca fac ce trebuie stand slus la multii stapani se va duce pe apa sambetei...

Arsenie Boca

Pe coperta "Nunta din Cana Galileii" pictata de Arsenie Boca in Biserica Draganescu. Alaturi de casatorie sunt reprezentate calugaria si mucenicia ca alernative de viata alaturi de prima.

Prima data la radio am ascultat un montaj despre viata si minunata prezenta in mijlocul celor multi a acestui barbat frumos si plin de har.

În această duminică, Prislopul va fi în sărbătoare. Se împlinesc 103 ani de la naşterea părintelui de numele căruia mănăstirea este strâns legată.

Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910 în comuna hunedorană Vaţa de Sus. A slujit la mănăstirea Prislop şi la mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş şi a fost unul dintre martirii închisorilor din regimul comunist. După moartea sa, în 1989, Mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat, a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din toate zonele ţării. Nu sunt puţini cei care cred că venind să se roage la mormântul duhovnicului sunt ajutaţi pe plan spriritual.

Sărbătoare va fi duminică şi la casa din munţi unde se spune că s-a născut cel care a fost părintele Arsenia Boca. Vatra părintească a duhovnicului a rămas mai puţin cunoscută pelerinilor care ajung, de obicei, la Prislop. Se află tocmai în cealaltă parte a judeţului Hunedoara, la capătul unui drum ce urcă în munţii Bradului, din satul hunedorean Vaţa de Sus. Pentru localnici, căsuţa părintelui Arsenie Boca, este unul dintre cele mai iubite locuri, iar în ziua naşterii lui, aici au loc slujbe religioasa.

Sursa internet:

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, România - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București), supranumită Capela Sixtină a Orientului.

Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic roman al secolului XX. La mormântul său de la Mănastirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.

S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus în județul Hunedoara. A urmat Liceul național ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, Zian Boca (cel care avea să devină Părintele ieromonah Arsenie Boca) se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește - la recomandarea profesorului Nicolae Popovici - o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea Scara dumnezeiescului urcuș scrisă de Ioan Scărarul o traduce în limba română în doar 5 luni. Această traducere nu a văzut lumina tiparului. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viata de călugăr pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

Hirotonirea și tunderea în monahism

In 1935 ca absolvent al Academiei Teologice - a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov). În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.

Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit "mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta", despre care Nichifor Crainic spunea: "Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!". Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate. În iarna anului 1944 profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful român, 15 ian. 1991). La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat. Fiind prigonit de Securitate, nu este amintit nici în Istoria Bisericii Ortodoxe Române de pr. dr. Mircea Păcurariu (Ed.Stiinta, Chisinau, 1993).

Contribuția la colecția Filocalia

Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi pune la dispoziție manuscrisele aduse din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecției, susține lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. În prima ediție a volumelor, Părintele Dumitru Stăniloae îl numește pe Arsenie Boca "ctitor de frunte al Filocaliei românești".

Prigoana și martirajul după gratii

După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcei pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G.Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed.Partener, Galați, 2009). Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate. Fiind înainte văzător cu duhul el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sf. Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 nov. (data morții Părintelui Arsenie).

În 15/16 ian. 1950 este a treia oară arestat. Face detenție "administrativă", fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959). A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.

Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 - 40 000 de oameni.

Rugaciuni Parintele Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsa 

Să băgăm de seamă ca nu cumva creştinismul să se ia de la noi. Pe simplul motiv că noi, creştinii, nu aducem roadele acestui creştinism: oameni după chipul lui Iisus.

Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi preoţi, încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii (Lc. 6, 11) peste tot pământul, atunci vine sfârşitul.- spunea Pr A Boca

- Mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă, ci presupune o faţă socială; nimeni nu se mântuieşte singur; de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni.
- Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci şi o faptă a libertăţii noastre.

Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:
- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalţe singur în văzduh.
Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinţilor?
- Nu, fiule, nici vorbă!
- Dar am auzit povestindu-se şi despre un om ce putea să meargă pe apă.
Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?
- Nici acesta?
- Dar atunci, cine este drept?
- Este cel ce-şi duce viaţa liniştit, în credinţă şi în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi.
Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalţi văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor şi si? nu se afunde în ele. Doar aşa, cu un suflet curat poţi avea o viaţă curată. Doar aşa, te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire.
Cel drept se va cunoaşte, astfel, după viaţa sa liniştită şi după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept şi înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.
"Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum îl vedem peste tot.
- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă îl văd peste tot şi prin toate, însă priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.
"Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor. " (Sfântul Nicodim )

Pe un drum de munte, s-au întâlnit doi ţărani. Unul dintre ei, mai răutăcios,
l-a întrebat pe celălalt:
- Am auzit că mergi des la Biserică şi că te rogi mult. Dar de unde ştii tu că există Dumnezeu?
Ca şi când nu 1-ar fi auzit, celălalt ţăran 1-a întrebat la rândul său:
- Spune-mi, crezi că vitele noastre au fost astăzi la păşune?
- Da, cu siguranţă, priveşte pământul moale, este plin de urmele lor!
- E, acum priveşte şi tu soarele ce tocmai a răsărit peste dealuri, priveşte pădurea înverzită din faţa noastră, priveşte-te pe tine şi pe oamenii din jurul tău!
Toate acestea sunt urmele mâinilor lui Dumnezeu Atotputernicul şi Atotţiitorul.
Cum să fi fost făcute toate acestea, dacă nu din iubirea lui Dumnezeu, şi pentru ce să le fi făcut El aşa cum sunt dacă nu tot pentru iubire? Mai încape îndoială?
"Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură, care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului.
Iubirea explică lucrul mâinilor Sale." (părintele Theoklitos)

Oare Dumnezeu nu are nici un cuvânt în biologie? Nici un lucru? Nici un sens? Nici o conducere?
A dat legile şi a părăsit lumea? Sau legile îl exclud pe Dumnezeu? De ce dar a ridicat căsătoria la rangul de taină între cele şapte, iar Bisericii i-a dat în grijă - deci în răspundere şi în drept - de-a urmări cu luare aminte roadele Tainei, aceşti muguri ai vieţii, copiii? Nu oare de aceea, ca ei să fie fiii Săi, întregi la minte şi la trup, şi nu dimpotrivă, puii fărădelegii?

FAMILIA femeii
Femeia a fost creata sa completeze, sa lege, sa uneasca. Ea este liantul FAMILIEI adica nucleul societatii. Femeia este recunoscuta mondial si i se dedica o zi - 8 Martie, femeia a castigat drepturi egale cu a barbatului dar ea trebuie in continuare sa tina familia strans unita. Numai ea poate face asta si o poate face daca aduce pacea, linistea si credinta. Daca familia se destrama, de cele mai multe ori femeia ramane cu copii si barbatul singur.

William Shakespeare

Azi, cu secole in urma a rasarit cea mai mare stea a spiritului omenesc. Cu toata tehnicaraia de acum neegalata e lumina ei. Doar oltenii reusesc la noi sa faca din ziua nasterii englezului minunat, un fantastic festival global in sens pozitiv, din 1994 aratand ca nu degeaba unul de al lor, Marin Sorescu a calcat la vremuri noi original, national pe urmele genialului inaintas. Ca si Festivalul Lalelelor la Pitesti se vede ca totusi Romania nu a murit de tot dar asta nu inseamna ca nu e ceva putred in ... Romania, care cu tot centenarul penduleaza pe un fir de ata intre a (mai) fi sau a nu (mai) fi!

Si o amintire din liceu, doamna Gavenea profesoara de limba engleza la Liceul Spiru C. Haret Tulcea a tinut locul celui care ne-a dat o profunda invatatura in ce priveste limba care a devenit continuu necesara unui intelectual postuman. Prima intrebare adresata clasei: Cum se scrie numele marelui Will? O mana ridicata, colegul nostru care de curand a omagiat personalitatea tatalui sau  istoric si fost profesor al nostru. A scris corect: Shakespeare. Nu voi uita niciodata!

Alexandre Dumas

Trilogia dedicata familiei de Valois

Pe 17 iunie 1973, cand am primit aceasta carte "cu drag de la Mama", de ziua mea,  nu stiam ca voi avea onoarea sa fiu coleg de serviciu cu autorul copertii graficianul Kalab Francisc, pe care l-am cunoscut la Editura Ceres, si ca in martie 2000 voi umbla ore in sir fara a simti oboseala prin Paris unde povestea aceasta "incepe pe 10 iulie 1540"...