Bratfanof Eugen

Asta seara am avut bucuria si onoarea sa particip la o modesta rememorare a lui Marcel Chirnoaga si la lansarea unei carti despre o parte mai putin stiuta din viata marelui plastician aparuta sub ingrijirea sotiei sale, tulceanca, fiica a medicului care m-a diagnosticat cu miopie si mi-a recomandat primii ochelari.

Cele cateva cuvinte ale celor care au vorbit nu au putut sa nu deplanga vidul imens din arta romaneasca in amsamblu unde doar incompetentii si denigratorii au un loc in fata.

Pacat.

Am cautat plin de elan si revolta cate ceva pe internet despre profesorul meu de la Scoala de Muzica si Arte Plastice Tulcea si ma bucur ca pot arata cateva din minunatele sale creatii. Un om modest, un model care mi-a marcat mult viata in bine.

Prin bunavointa domnului profesor Enica este acum o minunata a mea amintire

Domnul Bratfanof Eugen

Exista oameni care sunt precum bibelourile…Un alt om, cu cat de cat bun simt, nu poate sa fie obraznic, sa jignească sau sa nu îl respecte pe un astfel de om. Urmaresc de ani de zile emisiunea Teleenciclopedia (de fapt cand primul televizor pe care l-am avut la Tulcea, un Temp 6 rusesc a prins viata, la inceput am auzit semnalul care din fericire mai e si astazi si, apoi imaginile, mereu cu teme rafinat alese, o oaza de cultura in marea asta de acum de mizerii inimaginabile inainte...) in care sunt prezentate si documentare despre viata marilor pictori si sculptori ai lumii. Domnul profesor Eugen Bratfanof este, in mintea mea, cineva care are cate putin din fiecare mare pictor sau sculpror al lumii. O mana dumnezeiasca, o minte care are compozitia in esenta ei, o cultura extrem de vasta. Permanent avea la el, pentru a ne invata istoria artei, albume de mare valoare achizitionate din salariul lui modest de profesor de desen. Totdeauna cand am cumparat un álbum de arta, o carte in domeniu, am avut in minte evlavia si aura aceea de sfant cu care era inconjurat fostul meu profesor de desen, sclipirea aceea minunata din ochi cand vorbea despre arta... Incepeam orele de arta palstica la 7 dimineata, luni, miercuri si sambata. Cred ca niciodata un am intarziat in trei ani cat am frecventat Scoala de Muzica si Arte Plastice din Tulcea. Era aproape de casa mea era minunat ca aceasta un fusese inca demolata, scoala e si astazi, o cladire construita de un personaj interesant al Tulcei, Moruzov, nume cu rezonante din románele si píesele clasicilor rusi dar care a fost un oarecare pe care soarta l-a facut unul din creatorii serviciilor romane de informatii, ramas in amintire printre tulceni cu cele doua cladiri construite la initiativa lui, cu un stil arhitectonic distinct, aproape de Biserica Ruseasca dar si prin faptul ca a avut ca amanta pe fiica fratelui sau…luata din lumea inapoiata a nordului dobrogean si transformata in spioana.

Tocmai in cladirea legata de maleficul spion si-a desfasurat activitatea un adevarat maestru, mare mi-a fost bucuria cand la o expozitie reunund lucrari prémiate la una din ultímele editii ale Concursului National Cantarea Romaniei era si o grafica semnata Eugen Bratfanof, un portret al lui Mihai Viteazul, cusma lui imensa fiind o fresca a bataliilor purtate exceptional si armonios prezentate.

Luni si miercuri erau ore de desen si pictura iar sambata modelaj si istoria artei. Intr-o  prezentare pentru un album pe care din pacate nu l-am mai gasit in librarii arata ca:

“Orice pictura, care retine prin originalitate, obliga - nu numai publicul cu o consistenta cultura a imaginii, dar si pe acela cu o perceptie a calitatii mai putin exersata - la o definire rapida a noutatilor. Si, totodata, la o evaluare a importantei lor. Cu cat impactul imaginii e mai puternic, cu atat mai presat se simte privitorul sa afle raspunsuri la o seama de intrebari pe care, daca nu le poate intotdeauna formula cu claritate, le traieste adesea intens. Arta are aceasta virtute, ca ne ofera solutii dublate de emotii la probleme, de care nu suntem intotdeauna constienti ca ne preocupa. Emotia este insa rareori un sfetnic bun. Iar admiratia, care e un soi de daruire neconditionata, si mai putin. Tablourile lui Eugen Bratfanof produc un tip de admiratie exaltata la categorii foarte diferite de public din care cauza toate definirile, incercate sub imperiul revelatiei, refera in primul rand la mijloace si destul de timid, rar ori inexact la fond. Eugen Bratfanof e un pictor suprarealist, in acceptia cea mai generoasa al termenului. Suprarealismul - ca si clasicismul, ca si romantismul, ca multe alte -isme care marcheaza istoria artei - e o stare a fiintei, iar in circumstante culturale favorizante si o reactie a epocii. Deformari extrem de sesizante ale realului, in termenii credibilului, se cunosc de milenii. Devieri maladive de la realismul canonic al reprezentarilor faraonice sunt destule inca din vremea lui Echnaton si a erei Amarna. Putem fi, de asemenea, convinsi ca artisti cu darul divagatiei supra-realiste se nasc inca si dupa Dali. Întrucât manifestele scolii au insistat asupra unor dominante însemnate de morbid, de delir si de erotism, toate celelalte forme de suprarealism au fost socotite abateri de la norma. Si comentate de aceea cu distanta. E una din cele mai mari ciudatenii ale virusului suprarealist: el cenzureaza mai aspru decat realismul, visarile paralele. Altfel spus si-a impus sa ordoneze fantasmele, ceea ce-i mai mult ca un exces. E o aberatie. Eugen Bratfanof e un suprarealist la fel de coerent ca oricare din maestrii adjudecati de istorie. Daca pictura sa ar fi circulat in Europa, e foarte probabil ca ar fi considerata una din cele mai sesizante reusite ale suprarealismului tandru, daca nu chiar cea mai semnificativa tentativa de revigorare a unei metode prin extaz liric. Cum se poate observa, nevoia indreptatita de a-i da un nume artei lui Bratfanof e marcata de o seama de nuantari ce ar fi sa-i diminueze intelesul: regional, tentativa, circulatie... De-a lungul timpului au comentat opera artistului: Dan Grigorescu, Mircea Deac, Virgil Mocanu, Corneliu Antim, Marius Tataru, Ion Parhon, Gheorghe Vida, Victor Nita, Ion Lotreanu, Paul Cornel Chitic, Damian Necula si Tudor Octavian”