Sahistul

Alexandra Botez, o tânără în vârstă de 18 ani, cu origini românești, este considerată una dintre cele mai promițătoare șahiste.

A învățat șah la șase ani. „Ai mei au făcut un pariu între ei, mama a zis că nu am cum să o bat la şah. Tata, încăpăţânat din fire şi orgolios, a început să mă înveţe. După două săptămâni, jucam cu mama şi o băteam”, a povestit Alexandra pentru prosport.ro.

Jurnaliștii de la Portland Tribune au lăudat-o. „Acum doi ani, tata mi-a întins un ziar şi mi-a spus să-l citesc. Era unul din Oregon, îmi lăudau performanţele şi mă considerau a fi revelaţia Canadei în şah. Am fost flatată, nu mă aşteptam. Şi puteam să văd satisfacţia pe chipul tatălui meu”, a mai povestit tânăra șahistă.

S-a născut în Dallas și s-a mutat în Canada. Nu știe prea bine limba română, chiar dacă acasă încă se mai vorbește, iar în România a fost de două ori. „Bunicii, care locuiesc cu noi, urmăresc ziarele româneşti online, iar tata se uită la meciurile din Liga I. Este mare fan Dinamo, se agită la fiecare eşec pe care îl au”, a mai mărturisit Alexandra pentru prosport.ro.

În urmă cu un an a primit o bursă și de la prestigioasă universitate Stanford. De asemenea, în planurile ei de viitor și-a făcut loc și înființarea unei școli în care să îi învețe pe cei mici să joace șah.

Parca trasa la indigo, povestea de azi imi pare fata de experienta mea care a inceput undeva pe litoralul romanesc, eram cu copii si sotia si printre bagaje am luat o carte scrisa de doi autori rusi care prezentau lectiile de sah ca pe o poveste. Eu nu am putut sta tot sejurul de 12 zile (pe atunci se muncea si aveai raspundere pentru ceea ce faceai) am stat cu copii doar la inceputul si la sfarsitul sejurului. Am cumparat un sah de la vanzatorii de suveniruri. Era  frumos lucrat si dintr-un ziar am creat coordonatele campurilor. Sahul era ceva nou care le-a trezit interés micilor mei “elevi” care nu mergeau inca la scoala. Cu domnul Scwartzman carea tinea un curs la Palatul Copiilor, unde am ajuns intamplator cu prilejul unuia din múltele concursuri de pe atunci, a inceput seria de activitati si contacte cu oameni minunati, multi la numar (unii deja ne-au parasit de ceva timp). Cea mai lunga partida la un simultan cu A. Karpov, remiza tot la simultam cu mentorul acestuia, Zaitev, premii cupe si medalii au contribuit la palmaresul si pregatirea copiilor mei pentru “meseria de om” in primul rand. Cu tóate ca fiica mea are un titlu de campioana si unul de vicecampioana a Romaniei la echipe cu Apa-Nova Bucuresti respectiv CSS Ploiesti, nu acest lucru e important, e important rolul acestui joc educativ in crearea spiritului de competitie in conditii de fair play, a unei atentii si puteri de anticipare, a unei viziuni superioare in timp si spatiu, cunoasterea de oameni deosebiti si a unor locuri minunate din tara si din lume. Este un mare merit al sahistilor romani ca in aceste vremuri vitrege pentru orice e pozitiv pentru natía noastra, s-a reusit introducerea sahului in scoli. Fara sportul de masa, adica a unui numar mare de cunoscatori si practicanti, nici un sport nu are sanse sa aduca trofee si titluri unui popor: Brazilia in fotbal, Rusia chiar in sah etc.