"Talmudul zice ca un tata trebuie cu o mana sa isi
apropie fiul si cu cealalta sa il indeparteze."
miercuri, 11 ianuarie 2017
marți, 10 ianuarie 2017
Leonida Neamtu
Leonida Neamțu (n. 29 august
1934, Soroca, România - d. 25 octombrie 1992) a fost un scriitor român.
Considerat, mai ales la
început, scriitor de romane polițiste și de aventuri, fiind
"catalogat" de unii critici ca atare, conform clișeelor vremurilor de
atunci, Leonida Neamțu va da ulterior măsura realului său talent literar mai
ales în romanele, nuvelele și nuveletele publicate în anii 1980 și 1990.
Leonida Neamțu, face parte, alături de Radu Tudoran și Vladimir Colin, dintre
cei mai puțin studiați și cei mai sub-cotați scriitori români ai secolului 20.
Leonida Neamtu s-a nascut la Soroca – Republica Moldova, la 26 august 1934,
intr-o familie de intelectuali, parintii: Vladimir si Ecaterina. In 1940
familia Neamtu se refugiaza in Romania, ajungand la Viseu, iar mai apoi la
Sighet. Scoala primara o urmeaza la Viseu, iar la Sighet urmeaza in continuare
liceul Dragos Voda. In anii '50 vine la Cluj unde urmeaza Facultatea de
Filologie. Student fiind debuteaza cu poezie in 1952 in revista „Almanahul
Literar”, condusa de poetul A.E. Baconsky.Primele volume aparute sunt volume de
poezii: Cantecul constelatiei si Ochii (1960 si 1962), urmand ca din 1964 sa
publice numai romane: „Toporul de argint”, „Aventura si contraaventura”, „Febra
de origine necunoscuta”, „Chirie pentru speranta”, „Speranta pentru Marele
Vis”, „Inotatorul ranit”, „Legenda cavalerilor absenti” – numai cateva dintre
cele mai indragite titluri. Ramane redactor la „Almanahul literar”, devenit
apoi „Steaua”, revista a Uniunii Scriitorilor, el insusi fiind membru al
acesteia. La 27 octombrie 1991 se stinge, lasand in urma peste 30 de volume
publicate, cateva manuscrise, aproape 40 de ani de contributie scriitoriceasca
la revista „Steaua” si foarte multi iubitori ai stilului sau inconfundabil.
“Începând cu Toporul de argint din 1964, Leonida Neamțu devine unul dintre
autorii de top ai genului polițist și ai romanului de aventuri în genere.
Publică, în ritm alert, volum după volum, cu tiraje de zeci de mii de
exemplare, astfel încât, în 1990, când îi apare ultima carte, opera sa numără
vreo treizeci de titluri. Format în ambianța revistei “Steaua”, deprinsese o
mentalitate de scriitor profesionist, susținută de un talent indiscutabil. Deși
circumscrisă în bună parte genului ca atare, proza sa nu este una de
divertisment propriu-zisă. De la un moment dat, nici măcar convențiile canonice
ale acestui tip de literatură nu le mai respectă integral. Prozatorul este în
fond un fantezist ingenios, cu plăcerea ludicului, a parodicului sau a umorului
absurd. Narațiunile sunt adeseori încântătoare prin nonconformismul lor ori
prin referințele ironice la diverse modele livrești. Dar scrie, deopotrivă și
în registru grav, cu un realism de descendență comportamentistă, gen
Hemingway.”, scrie Petru Poantă despre autor.
- sursa internet-
luni, 9 ianuarie 2017
Philip Kerr
Un
scriitor englez care prin trilogia BERLIN NOIR prezintă Germania înainte în timpul si dupa al doilea razboi mondial. Ceva
in stilul lui Raymond Chandler dar infinit mai profund in analiza fondului
social politic si uman al perioadei de referinta.
TOPORASI
DE MARTIE
Primul
barbat: Ai observat cum Toporasii de martie* au reusit sa ne dea complet la o
parte din partid pe noi, veteranii ca tine si ca mine?
Al
doilea barbat: Asa e , ai dreptate. Poate ca daca si Hitler ar fi asteptat un
pic inainte sa urce in barca nazistilor ar fi ajuns si el mai repede Fuhrer.
•
termen peiorativ care se referea in época la cei care din motive de interés
pragmatic (bani, cariera, pozitie sociala), manifestau o adeziune exagerata la
política de partid, indiferent de convingerile lor launtrice.
Oare
nu ne e cunoscuta specia?
CRIMINALUL
DIN UMBRA
Cineva
a spus ca fericirea este aceea care este negativa, simpla abolire a dorintei si
extinctie a suferintei.
Supravietuirea,
mai ales in aceste vremuri dificile, trebuie sa conteze ca fiind un soi de
realizare. Nu este ceva care se obtine cu usurinta. Viata in Germania nazista
presupune sa lucrezi intruna la asta. Dar dupa ce ai realizat-o, ramai cu
problema de a-i da un sens. Caci, pana la urma, la ce folosesc sanatatea si
siguranta daca viata ta nu are nici un sens?
„Multe
dintre cele care au legatura cu oamenii nostri de treaba ma dezgusta, si nu la
raul din ei ma refer. Cat as vrea ca ei sa fie stapaniti de o nebunie care sa
le poata atrage pierzania, precum acest criminal din umbra. Imi doresc cu
adevarat ca nebunia lor sa se cheme adevar, loialitate sau justitie: numai ca
ei poseda virtuti doar ca sa traiasca mult si intr-un jalnic huzur.”
Nietzsche
RECVIEM
GERMAN
Nu
ceea ce au construit, ci ceea ce au daramat,
Nu
casele, ci locul gol ramas intre case,
Nu
strazile care exista, ci strazile care nu mai exista,
Si nu
amintirile-ti sunt cele care te bantuie.
Nu
ceea ce ai scris.
Ci
ceea ce ai uitat, ceea ce trebuia sa uiti,
Ceea
ce trebuie sa uiti intruna toata viata ta.
LOVITURA
Banii
sunt cauza si efectul pentru aproape orice pe lumea asta, fie ca e vorba sa-i
tunzi cuiva parul, sa-i scoti un dinte sau sa il impusti in cap.
Politicieni,
idealisti... cei care se schimba de pe o zi pe alta. Ei sunt cei care vor
distruge lumea asta. Nu oameni ca mine ci acei care fac promisiuni desarte fara
nici un crez si fara nici o cauza. Banii sunt singurul ideal care nu insala
niciodata, iar interesul personal este singura filozofie pe lumea asta care n-o
sa incerce sa iti traga presul de sub picioare. E singurul sistem logic pe care
poti sa contezi intotdeauna.
PACEA
LUI HITLER
Sa fii
empiric inseamna sa te ghidezi dupa experienta, nu dupa sofisti, sarlatani,
preoti sau demagogi...
Sunt
trei feluri de intrebari in viata...Sunt de genul „de ce arde focul”...apoi
sunt intrebarile de genul „cate tigari au mai ramas in pachet”...Majoritatea
intrebarilor pe care ti le pui in viata intra in una din aceste categorii.
Empirice sau formale. Cum ramane cu intrebarile care nu intra aici? Acelea sunt
intrebarile filozofice. De exemplu „ce este moralitatea?”. Filozofia incepe
atunci cand nu stii unde sa cauti un raspuns. Te intrebi „ce fel de intrebare e
asta si ce fel de raspuns caut?”.Si „pot eu oare sa includ aceasta intrebare
intr-una din cele doua categorii de mai sus?” Asta face un filozof. Moralitatea
de a ucide pe cineva in razboi, de exemplu.
Destinul
omenirii nu trebuie sa fie niciodata hotarat de traiectoria glontului unui
asasin.
Daca
vreodata „cainele negru” se intoarce ca sa te muste de calcaie, iti dau trei
sfaturi. Unu:scoate-ti camasa si aseaza-te undeva in bataia soarelui, lucru pe
care l-am descoperit a fi extrem de revitalizant si inaltator. Al doilea este
sa te apuci de pictura. Este un joc ce te va ajuta sa iesi din tine si sa te
refugiezi in alta parte, atunci cand tu devii un loc in care nu iti place sa
fii. Iar cel de-al treilea sfat al meu este sa te duci la o petrecere si sa bei
ceva mai multa sampanie, care se dovedeste cel putin la fel de eficienta ca
soarele in actiunea deridicare a moralului. In fond vinul este cel mai pretios
dar pe care ni l-a facut vreodata soarele. Churchill omul care intruchipa
adevarul si putea demonstra curajul adevarului.
Cand
strig eu „Lupul” oamenii au prostul obicei sa-mi spuna „ce dinti ascutiti ai !”
...nici
un om onest nu ar vrea, la sfarsitul vietii, sa-si retraiasca propria viata...
duminică, 8 ianuarie 2017
Hans Christian Andersen
S-a
nascut H. C. Andersen intr-o zi de 2 aprilie. E Ziua Internationala a Cartilor
pentru Copii. Mare scofala; important e ca in fiecare zi din an e ziua
jocurilor in virtual. Nu trebuie fatarnicie, birocratie, mizeriile astea aduc
miliarde, punct! Ce pacat ca acest capitalism turbat fara cenzura, fara pic de
bun simt nu tine cont de efectele lui dezastruoase. Si uite asa asortate cu
alte minuni postdecembriste de la noi asistam la fapte de o cruzime
nemaiintalnita in istoria pe bune a omenirii. Unde esti tu Andersen-e Doamne cu
Fetita cu chibrituri a ta!
marți, 3 ianuarie 2017
Jennifer Cody Epstein
O minunata fresca a societatii chineze la eliberararea imensului popor de
sub crunta exploatare si coruptie imperialista, ce a insemnat absorbtia
principiilor europene de viata si cultura cu toate conflictele create de
antagonismul acestora fata de mentalitatile unei civilizatii milenare.
Un omagiu adus
Parisului unde oameni care au faurit apoi istoria popoarelor lor Zhou Enlai sau
eroina cartii au avut un loc propice formarii si instruirii in variate domenii,
luminati fiind de idoli si dascali din elita mondiala a momentului care
puteau sa isi gaseasca aprecierea doar acolo. Exilul a avut un singur sens
dinspre toata lumea la Paris...nu invers...
Les grands ne
nous paraissent grands que parce que nous sommes a genoux. Levon-nous!
Superiorii ni
se par puternici pentru ca suntem in genunchi. Sa ne ridicam!
Raurile si
muntii se pot traversa, numai peste caracterul omului nu poti trece.
A renunta, am
invatat, inseamna a te intoarce.
Barbara Cartland
Madam
Mary Barbara Hamilton Cartland (n. 9 iulie 1901, d. 21 mai 2000) a fost o
scriitoare engleză, cunoscută pentru numeroasele ei romane de dragoste. Ea a
devenit și una dintre cele mai cunoscute personalități din mass-media Regatului
Unit, având numeroase apariții la evenimente publice și la televiziune
îmbrăcată în roz și ținând discursuri despre dragoste, sănătate și probleme
sociale. În afară de cărțile ei de dragoste, a mai scris și cărți de sănătate
și de gătit, piese de teatru și a înregistrat un album cu cântece de dragoste.
A primit titlul de „Regina aventurilor romantice”.
A
fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic și Venerabilul Ordin al lui St
John.
A
fost bunica vitrega a printesei Diana... nu prea departe in comportament si ea
de ruda indepartata, regele Carol II al Romaniei dar acesta a fost mai smecher
a stiut sa aiba resurse, sa se adaposteasca regal pana la moartea fiziologica nu
a murit fugarit prin Paris de cautatorii de scandaluri... El o avea pe
Lupeasca...
Despre
oameni se spune sa nu le dea Dumnezeu cat pot sa duca, dar oare poporul asta
cata hotie, minciuna si umilinta mai poate sa duca...
Pana
la urma istoria noastra, a romanilor e un lung sir de jafuri care parca astazi
e deja ca un cosmar oribil...
A
existat o familie, Bratianu pentru care Romania nu era o tara, era o
profesie... Clica Elena Lupescu - Urdareanu (o jigodie care exercita o mare
influienta asupra regelui) a secat tara, a creat o mare instabilitate prin
persecutarea lui Ion Antonescu.
E
vorba de o carte scrisa de o femeie apreciata de Imperiul britanic cu cele mai
inalte distinctii. Lectiile istoriei noastre din vremuri cand javrele s-au
tupilat in fruntea tarii secatuind-o, din nefericire multe, sunt poleite cu
nerusinare de diversi mincinosi cu staif care, ca marii economisti care au
propavaduit prin 1990 privatizarea, marii istorici care ne dau lectii de trecut
falsificat si ne umilesc si... atatia si atatia sarlatani recompensati cu tot
ce le doreste inima lor de lighioane scarboase...
Pacat
de tara asta si pacat de viata noastra traita in umilinta si greutati...pacat
de generatiile care au cladit singura Romanie demna si harnica ce arata astazi
ca un sat fara caini, cainii urla si se usureaza la orase... O tara care face
numai lucruri importate de la altii si isi uita incet dar sigur valorile ei de
orice fel...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




































