Marcus Tullius Cicero

Cicero spune că, în general, bătrâneţea e socotită odioasa pentru patru motive.

Primul este că trebuie să te retragi din viaţa activă. Contra-argumentele lui Cicero sunt de ordinul următor: retragerea e, de fapt, o şansă, pentru că poţi să te dedici integral vieţii contemplative, adică vieţii de reflecţie, de analiză şi de înţelegere pe care n-ai putut s-o practici câtă vreme erai angajat zi de zi în viaţa cetăţii sau în viaţa ta profesională.

Cum vă spuneam, şi creativitatea celui care se concentrează pe viaţa contemplativă este integrală, când omul este, totuşi, sănătos. Dar şi când e bolnav.

Bach, care a compus lucruri formidabile la bătrâneţe, avea toate bolile imaginabile, de la diabet până la o serie de atacuri cerebrale; dar nimic nu l-a impedicat să facă ce a făcut.

Sofocle, când era bătrân, a provocat enervarea moştenitorilor lui când au vrut să dovedească în faţa tribunalului că s-a prostit, că nu mai e capabil să administreze treburile familiei, ale gospodăriei ş.a.m.d. Pentru a se apăra, Sofocle a venit în faţa tribunalului şi a citit cu voce tare ultima lui producţie – Oedip la Colona, una din marile lui piese. După ce a terminat lectura, i-a întrebat pe cei din juriu dacă socotesc că cel care a scris un asemenea text este inapt să funcţioneze normal în familia lui. Aşadar, obiecţia cu retragerea din viaţa activă nu ţine, pentru că ai beneficiile contemplative specifice.

Al doilea lucru trist: şubrezirea corpului. Nu putem să fim atât de optimişti încât să spunem că bătrâneţea e scutită de neplăceri. Adevărul e că sunt foarte multe neplăceri. Şi că n-ai cum să nu te plângi din ce în ce mai des. Exerciţiul lamentaţiei devine o ocupaţie zilnică. Te plângi că nu mai ai puterea tinereţii, că nu mai ai memoria de altădată etc. Însă câtă putere vrei? Vrei să fii puternic ca un elefant? Ai vrut în tinereţe să ai puterea unui elefant? Şi ce fel de putere vrei? Dacă ai avea de ales – spune Cicero – între a fi gladiator şi a fi Platon, ce ai prefera? Să nu-mi spuneţi că aţi vrea să fiţi Platon cu nişte muşchi de gladiator, pentru că nu ţine, trebuie să vă specializați, la un moment dat.

În orice caz, e un pasaj foarte frumos în Iliada în care Homer spune că ar fi mai multă nevoie la Troia de zece Nestori decât de un Ajax, adică mai multă nevoie de zece înţelepţi, decât de un mare combatant. Depinde ce înţelegem prin „putere”, depinde de funcţionalitatea ei, depinde de modul cum o folosim.

Al treilea necaz: declinul plăcerilor senzuale. Cicero ne reaminteşte că toată viaţa noastră ni s-a spus, de cei mai vârstă, de profesori şi maeştri, că e bine să ne controlăm senzualitatea, că e bine să ne purtăm atent cu această ispită, care e atât de atrăgătoare şi atât de riscantă. De obicei, nu reuşim. Ei bine, la bătrâneţe căpătăm pe gratis ce n-am obţinut prin efort la tinereţe. Să zicem mersi că, fără nici un fel de bătaie de cap, suntem, în sfârşit, în situaţia de a deţine virtutea.

Bătrâneţea se bucură de alte plăceri.

 Una dintre ele e să fii înnconjurat de tineri şi să fii iubit de tineri. Nimic nu e mai răsplătitor pentru un om bătrân decât entuziasmul unor tineri care îl respectă şi care descoperă în acest fel câteva virtuţi pe care le pierd, în general, oamenii în ziua de azi: politeţea, respectul, filialitatea ş.a.m.d.

În sfârşit, a patra problemă legată de bătrâneţe e că se simte pe aproape moartea.

Cicero se străduieşte să ne vindece de această spaimă.

Replica lui Constantin Noica la acest subiect era: „E foarte curios Se moare de milioane de ani şi lumea nu s-a învăţat cu asta”.

Cicero spune că sunt, în fond, două variante: dacă sufletul nostru, după moarte, devine neant, atunci problema morţii e neglijabilă, nu contează, nu poţi să te lamentezi că devii echivalent cu un zero glorios. Dacă nu e aşa, atunci probabil că moartea e dezirabilă pentru că sufletul scapă, prin ea, de una dintre marile piedici când e vorba de gândire, înţelegere, cunoaştere: scapă de corp. Dacă sufletul poate gândi în limitele corpului, cu această povară asupra lui, cu atât mai mult va putea gândi când va fi liber de această povară. În consecinţă, sufletul nu are decât de câştigat.

Cicero mai spune un lucru supărător de adevărat: ideea că moartea se cuplează strict la bătrâneţe e un exces. Când moare un bătrân, spune el, ai sentimentul unei flăcări care se stinge de la sine, fără violenţă, fără intervenţii brutale din afară. Dramatică e moartea tinerilor. Când moare un tânăr, ai senzaţia unei flăcări peste care cade un torent. Şi, de fapt, se moare la toate vârstele. Ideea că nu se moare decât la bătrâneţe este o legendă, iar moartea la alte vârste decât la bătrâneţe este infinit mai dramatică, mai supărătoare, mai greu de explicat decât moartea unui bătrân care, în fond, e la un sfârşit de ciclu, la un sfârşit de recoltă şi nu se poate aştepta să rămână pe scenă la nesfârşit.

Mai mult – spune Cicero – la un anumit moment există şi un soi de saţietate de viaţă. Nu mai vrei. Ideea „aş vrea să iau totul de la început” – spune el – e din punct de vedere sportiv inacceptabilă. Un om care a încheiat o cursă nu vrea niciodată, când ajunge la capăt, să revină la linia de plecare şi să se tot învârtă dement pe acelaşi traseu.

Cicero vorbeşte şi de nemurirea sufletului ca fiind un argument liniştitor: oameni, mult mai inteligenţi decât noi toţi la un loc, au crezut în acest argument. Dacă Pascal a crezut asta, dacă Toma d’Aquino a crezut asta, dacă Cicero a crezut asta, n-o să fiu eu de partea lui Lenin, care nu crede asta. 

Ca să vin şi cu o notă personală: pentru mine, bătrâneţea şi moartea însăşi sunt o sursă uriaşă de curiozitate. Mă rog la Dumnezeu ca până în ultima clipă să rămân cu curiozitatea asta. Sunt foarte curios cum arată chestia. Cum se trece Dincolo. Sper să rămân curios şi să aflu ceva în cele din urmă, ceea ce nu mă îndoiesc că se va întâmpla.

Închei cu o vorbă de duh a unui psiholog american, James Hillman, care a scris o carte întreagă despre bătrâneţe: „A fi bătrân e o aventură.

Să ieşi din cadă şi să ajungi la telefon sau pur şi simplu să cobori câteva trepte implică tot atâtea riscuri ca o călătorie prin deşertul Gobi, călare pe o cămilă”.

Vă doresc să aveţi puterea, curajul şi curiozitatea să parcurgeţi această aventură bine dispuşi.

Sursa internet