Gib Mihaescu

Acasă la Gib Mihaescu

Am fost câteva zile în municipiul Drăgășani.  Soarta a voit ca părintii mei sa fie din locuri recunoscute ca așezări umane milenare, poate de aceea ascund în trecutul lor îndepărtat sau mai recent atâtea minuni, e normal, viata e mai plina la un om de peste 100 de ani decât a unui copil de vârsta școlara.... Mama era din Tulcea și tata, fiu de viticultor din Drăgășani.

Viata m-a purtat prin toată țara, nu pot spune ca în Drăgășani am stat prea mult vreodată.  De data aceasta am reușit sa avem și câteva clipe pentru suflet. Si sufletul se simte bine când pătrunzând în sufletul cuiva sau a ceva extrage frumusețe  dragoste, speranța . O astfel de incursiune în mica așezare a fost de data aceasta. S-a bazat pe lectura plăcuta a scrierilor lui Gib Mihaescu, în care parca precum in lacrima vitei de vie primăvara mustește viata din epoca sa. O lume surprinsa cu un spirit pătrunzător  cred eu unic tocmai datorita lumii specifice pe care a fotografiat-o cu măiestrie. Într-o prezentare de pe internet scrie sec:  „Gib I. Mihăescu (n. 23 aprilie 1894, Drăgășani - d. 19 octombrie 1935, București) a fost un prozator, romancier și un dramaturg român interbelic. A absolvit cursurile Colegiului Național "Carol I" din Craiova. Este autorul volumelor de nuvele Grandiflora în 1928 și Vedenia în 1929, al unor romane de analiză psihologică a apariției unor stări obsesive, îndeosebi erotice: Rusoaica (tradus și în limba slovacă), Brațul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele și nopțile unui student întârziat, Donna Alba. A scris și piese de teatru (adunate în volumul Pavilionul cu umbre) și a purtat o interesantă corespondență cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana Medianu și Susanne Dovalova, din Bratislava. Romanele lui Mihăescu au influente rusești, mulți critici vorbind despre "dostoievskianism", însă textele sale, deși asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate și limpezime de tenebrele și atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski. El a murit la vârsta de doar 41 de ani, bolnav de tuberculoză, și a fost înmormântat la Drăgășani. Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihaescu l-a așezat între marii nuveliști români și printre cei mai importanți romancieri ai literaturii noastre. La Drăgășani un colegiu național îi poartă numele, iar la Râmnicu Vâlcea o stradă este numită în cinstea lui. La Muzeul Literaturii Române sunt păstrate unele manuscrise ale sale.”

Aflat la cimitir am sesizat mormântul scriitorului, aliniat printre concitadinii săi  este la loc de frunte, alături de el sunt și mai modestii mei înaintași.

Am văzut bustul sau prin care mica urbe își arata mândria de a-l avea născut acolo. Recunoștința concitadinilor materializata prin semne materiale este vitala pentru năzuințele pe care le vor avea tinerii de aici.

O placa modesta  greu de reperat marchează eleganta casa unde a trăit și creat scriitorul. Din relatarea rudei sale care a făcut un gest minunat, ducând mai departe efortul înaintașilor de a păstra memoria și casa familiei, reiese ca efortul a fost dramatic. Devenita sediu de MAT (Monopol Alcool Tutun) de unde și vorba: „Vine omul de la MAT, obosit și chior de beat.”, sediu al unor instituții agricole de la care a rămas o ușa capitonata, casa a fost cumpărata de moștenitori,  asa a ajuns astăzi  ca bun privat sa oglindească faptul ca o familie de intelectuali poate tine aprinsa tradiția și valoarea autentica. Păstrat prin voia soartei mobilierul original da impresia unei incursiuni în alta lume. Aflat acolo te aștepți sa iți iei bastonul și pălăria și sa faci câțiva pași ca sa vezi amenajarea parculetului cu efortul picherului respectat de unii care îl considera inginer și a altora care admira nurii doamnei sale și îl disprețuiesc  O lume lipsita de griji pentru ca priceperea milenara într-o îndeletnicire rara și spornica precum producția vitivinicola făcea ca aici clasa medie și cea de sus sa aibă parte de un trai îmbelșugat  Aerul de casa locuita, disponibilitatea gazdei, care fără nici o pretenție de plata, se bucura când vede ca afirmația mea ca am citit scrierile multe zămislite în acea odaie, nu a fost vorba goala, grăbita însa de îndatoririle lăsate spre norocul nostru pentru a mai lua ceva de acasă  mirosul de must și budane din curțile din jur fac sa fie ceva diferit de vizita în aerul statut al unui muzeu.

Autorul Donei Alba are parte de viata chiar în lipsa, te aștepți  sa ii auzi tusea, sa îl vezi deschizând ușa și sa se așeze la masa de lucru inspirat de ceea ce a văzut în mica sa urbe. Spiritul lui acid, viata din opera sa ascundeau se vede la numai 40 de ani drama unui om care știa ca zilele ii sunt numărate...

București 8 septembrie 2012