Petre Sabadeanu

O voce de tezaur in folclorul romanesc! Tatal meu era mandru ca fusese ca student in aceeasi generatie alaturi de domnul Petre Sabadeanu la IANB Bucuresti, cand la radio sau televizor glasul si prestanta acestuia impuneau. La Institutul de Economie Agrara din Academia de Stiinte Agronomice si Silvice l-am cunoscut in calitate de cercetator, sef de program, asa cum pe sotia domniei sale am intalnit-o la Editura Ceres unde impreuna cu doamna directoare si cativa colegi constituia creuzetul cartii agricole de valoare si nu numai pentru Romania. Tatal meu s-a grabit sa ma paraseasca astfel nu a mai avut bucuria de a participa la sustinerea tezei mele de doctorat la care din comisie a facut parte si domnul Petre Sabadeanu. La RRA dimineata in zori Ion Marinescu azi 2 noiembrie 2018 anunta ca acum 85 de ani se nastea Petre Sabadeanu plecat si domnia sa dintre noi. A urmat melodia care din intamplare si pe 14 aprilie 2006 imediat dupa anuntul de la ora 6 dupa stiri privind sustinerea publica a tezei mele de doctorat in sala Senatului la USAMV. Amintiri minunate!

Sanda Ghimpu

George Antoniu

Stuparii Onea

Gheorghe Anghel

Exista o pleiada de oameni ai locului care sub influenta occidentului au reusit sa aduca in Romania sau in ce era inaintea ei modernitatea. Scoliti, ambitiosi, au avut modele deosebite si au dorit sa faca pe terenul virgin, deseori salbatic de aici ce au vazut in lumea civilizata. Astfel in 1852 se infiinteaza un institut cu un director, Al. Slatineanu cu studiile efectuate la Scoala de agronomie din Paris sau Grignon si apare un plan de exploatare a mosiei Pantelimon, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile leaganul viitoarei educatii si cercetari agronomice si silvice romanesti. Se angajeaza un agronom german, W. Konzelmann la recomandarea Scolii de agricultura de la Hohenheim. Pentru prima data apare o lucrare deviz stiintific: "Planul iconomiei pentru mosia Spitalului Pantelimon"...

Iata si cum marele intemeietor al Romaniei moderne Alexandru Ioan Cuza aprecia importanta agriculturii pentru Romania, din pacate miseii l-au indepartat de poporul pentru care a facut atat de mult, semenii lor actionand si astazi la fel: dupa 25 de ani de jaf si incompetenta traim intr-o tara care pierde insusi mediul ei natural, acel dar de la Dumnezeu care facea un papa sa o numeasca Gradina Maicii Domnului...

pacat de generatiile de truditori ai pamantului de tezaurul lasat de ei urmasilor care il arunca la topit aplicand proiecte si programe aberante conforme unor interese straine de poporul roman, de oameni care nu au nimic in comun cu agricultura decat poate diplome luate pe bani grei si tupeu cat cuprinde...

Zaharia Stancu

Zaharia Stancu (n. 5 octombrie 1902, Salcia, județul Teleorman - d. 5 decembrie 1974, București) a fost un scriitor român, autor, director de teatru, jurnalist, poet proletcultist și publicist. Romanul său Desculț (1948) a cunoscut o apreciere unanimă în perioada comunistă.

Zaharia Stancu s-a născut în 1902 în localitateaSalcia, județul Teleorman, în Câmpia Dunării. După ce a abandonat școala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până în 1919, când și-a continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București. Dupăabsolvire, a devenit jurnalist. În 1932 a publicat revista Azi, și, în 1937, ziarul democratic Lumea românească. Ambele publicații au fost interzise de regimul fascist. Ca atare, lui Stancu i s-a interzis să mai publice. În calitatea lui de jurnalist a fost închis înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1946 a devenit directorul Teatrului Național din București, post pe care l-a ocupat pentru mai bine de 20 de ani. A fost membru al Academiei Române și Președinte al Uniunii Scriitorilor din România. A câștigat Premiul de Stat pentru literatură, iar în 1971, a primit premiul Gotfried von Herder din partea guvernului austriac. Cartea sa Desculț,care "a parcurs globul cu sandale de aur", așa după cum îi plăcea autorului să spună, este cel mai tradus roman românesc din toate timpurile, fiind tradus în 24 de limbi până în 1988, printre altele, existând o traducereși în limba japoneză. (sursa internet)

Cred ca in nici un caz ceea ce se intampla astazi nu se poate numi recunoastere onesta a valorilor poporului roman.

Am ramas perplex cand in modesta casuta de la Botosani in care a trait Nicolae Iorga si este astazi muzeu, am vazut pe pereti liste cu sute de institutii din intreaga lume care l-au avut sub diferite ipostaze, colaborator sau laureat, in conditiile in care nu exista internet sau alte forme rapide de comunicare ca acum, cand din pacate marea majoritate a VIP-urlor sunt cel putin de caliatate indoielnica, fabricate pentru a reprezenta interese meschine, premiul Nobel fiind un exemplu in ultimii ani. Perplex ramai cand citesti marile creatii ale marilor romani...

Nu erau sfinti nici politrucii si „camarazii” de breasla dinainte de 1989, o subtire dovada fiind ca mai devreme sau mai tarziu au aparut dovezi ca isi turnau colegii consumand mai multa cerneala decat pentru scrierile lor. Am auzit ca atunci cand o comisie a venit sa perfecteze formele pentru acordarea unui important premiu lui Nichita Stanescu bravii lui colegi de breasla si politrucii au insinuat ca alcoolismul e de vina pentru faptul ca e de negasit, dar el saracul habar nu avea de acele demersuri. Poate a tras o betie cand a aflat...Opera lui ramane oricum pe cand javrele tot javre au ramas....

Din pacate nu toti marii oameni talentati au noroc. Ca si tinerii fotbalisti tinuti pe tusa pentru ca parintii nu cotizeaza la cei care fac echipa si multi ajung niste ratati, la fel mii de oameni care poate atingeau performante deosebite dar sunt striviti de masinariile meschine si intra in mediocritate si se irosesc dramatic uneori, macinati de diferite vicii.

In spital am stat odata in salon cu un general in retragere, de interne, care mi-a povestit cum un renumit medic la care a ajuns bolnav fiind la peste 80 de ani, l-a tratat cu enorm respect; era vorba de un talentat specialist care fusese invitat la o conferinta internationala si documentele fusesera bine miscate asa incat sa ajunga spre faza finala in ultimele minute cum era titlul unui serial italian pe vremuri.

Ajunsa in biroul generalului tanara speranta a stiintei romanesti s-a bucurat de sprijinul acestuia in asa fel incat foarte rapid formalitatile care sperau „sustinatorii” lui sa il blocheze pe malurile Dambovitei au fost indeplinite, astfel si datorita si acestei participari internationale, din speranta omul a ajuns acolo unde ii este locul...

Revenind la Zaharia Stancu, cred ca un om care a fost publicat in atatea tari a condus cel mai mare for national al scriitorilor nu poate fi catalogat, cu toate posibilele lipsuri ca in prezentarea de mai sus.

Am citit „Satra”. Am vrut initial sa identific citate deosebite pe care sa le subliniez. E imposibil, scrierea e un tot. Exista atatea miscari care mananca bani grei pentru sprijinirea romilor cum le zice acuma ca la modificari de denumiri suntem azi asi. Cred ca nici unul din ferchesii si ferchesele care papa banii sub diferite forme habar nu au de cartea aceasta.

Este vorba de o satra care e trimisa de auroritati sa ierneze intr-un loc pustiu peste marele fluviu. Razboiul din lumea asta cu care, asa cum zicea bulibasa, ei nu aveau nimic de a face, din replica unui jandarm care ii suge de aur ca sa ii lase sa se aprovizioneze, reiese insa ca razboiul are el ce are cu ei...

Instinctele animalice din acesti nomazi ramasi parca neatinsi din vremurile stravechi, strecurati printre atatea forme de opresiune datorita vechilor lor legi de necalcat, ajung sa fie puternic incercati de stihiile naturii si nemiloasa osanda data de fortele represive ale statului menite sa ii distruga. Dar nu total. Ei dispun si de nebanuite resorturi spirituale, o vivacitate, un sange iute nemaintalnite. Cand greutatile dinafara slabesc, vine iar primavara, inhamati in locul cailor pe care ii mancasera in timpul iernii supravietuitorii pornesc iar la drum.

Eu cred ca este cea mai mare lectie pe care un scriitor o poate da si astazi despre ceea ce inseamna distrugere si autodistrugere a unor forme sociale bazate pe legi stricte, la tigani nescrise, care au asigurat supravietuirea etniei sute de ani.

E stralucit tabloul civilizatilor militari nemti care opresc convoiul lor si poftesc sub amenintarea modernelor lor arme, in pustia unde se aflau tiganii neinarmati ca ei, la muierile lor. Oarba, sotia bulibasei, ca o profesoara de balet le sopteste ceva pe tiganeste, toate muierile urate si frumoase grase si slabe, tinere si batrane, dar toate soioase se aliniaza cu fata la fritzi, isi ridica fustele, astia rad infierbantati, apoi toate tigancile se intorc, le arata fesele si toate se aseaza pe vine si isi elibereaza nevoile pe sosea.... Bravii berbanti de peste tari se suie in camioane si taie-o tata ca s-au saturat de senzatii tari.

Neascultarea de harapnic a femeii de barbat care o cumpara de la tatal ei si devine stapan pe viata si moartea ei, neascultarea satrei de bulibase care are drept de viata si de moarte peste toate sufletele din satra dar si obligatia de a face tot ce e omeneste sau neomeneste posibil ca sa ii asigure supravietuirea. Tigancile nu au voie sa ghiceasca pentru membrii satrei chiar daca premonitiile lor uimitoare fata de ale altor neamuri le fac sa presimta pericolul si moartea...Iata esenta cartii. Simbioza fantastica dintre nomazi cu natura, cu societatea ostila dar avida sa le cumpere serviciile neobisnuite: calcatul si jocul ursului, ghicitul, alifiile, descantecele, vrajitoriile, cu animalele lor, ursii care sunt sacrificati pentru supravietuire, caii si magarii care sunt pusi in adapost impreuna cu oamenii pentru o vreme, apoi mancati si ei, respectarea unor legi de ospitalitate chiar pentru cei care vin ca dezertori de pe front si incearca sa ii stoarca de ce au mai bun cu forta, nu de dragul omeniei ci de frica autoritatilor de care stiu sa se fereasca fiind buni cunoscatori ai coruptiei din tara dar si a sfichiului de bici al puterii fortelor de ordine. Tradarea din interior, relatiile interne care scapa de sub controlul bulibasei care alege moartea in locul pierderii puterii.

Nu avem nevoie de prea mult, gasim multe solutii la problemele de azi in tezaurul lasat de inaintasi. Nu mizeria aruncata de acesti nimeni care au acaparat totul azi intineaza marile valori ale natiei romane, ci suferinta in necunoastere a milioane de romani care cu toata lumina revarsata de geniile zamislite aici inoata azi in ignoranta, copiind prost pe altii.

Legat de tigani am si eu o amintire. Am fost la o sedinta de campanie la Letca Veche, destul de departe de Vadu Lat de unde luam in mod obisnuit trenul spre casa cand lucram la ICCAPA Giurgiu.

Au disparut ca magarul in ceata toti cei care venisera cu diferite mijloace auto si aveau drum spre Vadu Lat. Am luat-o pe jos, am ajuns la soseaua principala care ducea spre Giurgiu si fiind in pana de timp am luat-o voiniceste la drum intins.

Din urma m-a ajuns o caruta cu coviltir condusa de un tigam care facea troc cu cherestea la schimb pentru diferite produse din acea zona. Era tanar, cu mustati lungi, curat imbracat cu ochii albastri si nelipsita palarie de gabor. Nestiind ca fara palarie soarta ma va face si pe mine gabor dar in alt sens, am acceptat invitatia sa merg cu caruta. Aveam o geanta veche in care era agenda cu datele de lucru, actele si cam atat. Erau si alte vremuri nu cele de azi...

Din caruta a aparut si tiganca o femeie tanara si foarte frumoasa care avea un sugar in brate. Au mai aparut cativa copii foarte cuminti si ascultalori. Lucrurile erau foarte curate. Tiganca avea o brosura religioasa, nu stiu de ce rit si recita foarte frumos, vorbea cursiv si melodios cu accent transilvan. Caii puternici m-au scutit de un drum destul de lung, la un moment dat am avut o placuta senzatie de relaxare in compania acestor nomazi. Erau de prin Ardeal si faceau acest drum anual, aveau o caruta imensa, cu ea aduceau busteni drepti lungi si scandura de diferite esente.

Nu departe de poteca dinspre Clejani care ducea la gara au facut popas. Au scos vase foarte curate, si se pregateau sa puna pirostriile. Am refuzat politicos invitatia lor de a sta la masa. Nu au acceptat sa le platesc pentru ajutor.

Ramas singur ma simteam venit din alta lume. Un mic univers spiritual in care nu multi netigani au intrat. Era ca o aura care m-a cuprins in prezenta a cateva suflete care traiesc altfel. Practic poate acuma in consumatorismul acesta excesiv al turismului modern ar putea fi unele similitudini. Nu e nici una. La ei nu era ceva fortat platit ca sa fie bine tratati, cum e in cazul consumatorului de azi. Era un mod de viata in care am patruns o scurta perioada de timp cu vrerea lor, lasasera masca si prefacatoria specifice si am fost intre ei.... Pentru tiganii aceia deplasarea in caruta, calul fiind forta motrice pretuita ca atare, era egal cu ei. Modul lor de viata era ceva normal pentru ei, era asigurarea cu ceva trebuitor vietii conform unor legi seculare, nu avea nimic comun cu a cauta ceva ca sa uite, sa iasa din viata cotidiana, din micimea lor cum e astazi turismul in lumea asta pentru etniile "civilizate". Patrunderea in universul lor a fost farmecul acelei zile, doar amintirea ramane singura dovada ca a fost ceva real...

Pacientul

sursa internet

Un om bolnav se trage dintr-un om sănătos, care a fost la doctor.(anonim)

        Complexul medico-industrial creşte în ţările dezvoltate mult mai repede decât puterea economică a ţărilor respective.  Şi aceasta deoarece sistemul se orientează nu după cerere, ci după medici, care joacă un rol dublu.

         Ei oferă servicii medicale şi în acelaşi timp controlează necesitatea (cererea) acestora.

        Numărul operaţiilor creşte în mod liniar cu numărul chirurgilor!  Economiştii denumesc acest fenomen "cerere indusă".

        Prin acest procedeu medicii îşi apără şi chiar îşi sporesc veniturile.

        Deoarece între 1970 şi 1982 rata natalităţii a scăzut cu mai mult de 13 procente, medicii din maternităţile americane au reacţionat împotriva acestei situaţii prin sporirea numărului de naşteri prin cezariană, pentru care se încasează onorarii mai mari de la casele de asigurări de sănătate!   Astfel s-a ajuns la naşteri prin cezariană într-un procent de 23%, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că procentul firesc ar fi de 15%.

        Problema principală este că numărul mare de servicii medicale şi calitatea lor NU influenţează de facto longevitatea populaţiei.

         Un rol mult mai mare l-a jucat şi îl joacă şi în prezent îmbunătăţirea permanentă a condiţiilor de viaţă ale oamenilor începând cu sfârşitul secolului XIX.

        O serie de studii (de exemplu cel efectuat în Anglia de expertul în medicină socială Thomas McKeown) relevă clar faptul că o serie de boli foarte grave, cum ar fi holera, tifosul, tuberculoza, scarlatina sau meningita, au început deja de la sfârşitul secolului XIX să piardă teren, să dea înapoi.  Şi asta cu mult înainte ca factorii patogeni responsabili pentru aceste boli să fie identificaţi.  Luând ca exemplu tuberculoza, McKeown relevă că 92 la sută din factorii care au dus la eradicarea tuberculozei ca maladie gravă se pot pune pe seama îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă (apă curentă, canalizare, ferestre mai mari, luminoase şi etanşe, sisteme de încălzire  eficace a locuinţelor, în general îmbunătăţirea condiţiilor igienice), şi doar 8 procente se pot atribui antibioticelor.  "Medicina modernă nu este  nici pe departe atât de eficientă precum îşi închipuie marea parte a oamenilor" spune acelaşi McKeown.

        Iar microbiologul francez Rene Dubos, un pionier în cercetarea antibioticelor, dădea următorul verdict: "Introducerea lenjeriei de bumbac, care se poate uşor spăla, a geamurilor mari care permit intrarea unei cantităţi mai mari de lumină şi creşterea calităţii şi posibilităţilor igienice joacă un rol mult mai mare în diminuarea şi eliminarea inflamaţiilor de diferite sorginte, decât medicamentele şi terapiile."

Cadourile aduse de medicina modernă, cum ar fi pilulele, tehnologia performantă, secţiile intensive din spitale, etc. au un aport la nivelul de sănătate al populaţiei de numai 10%!

O altă statistică edificatoare ne arată următoarele: deşi în Germania se investesc anual în medie pe cap de locuitor 2,283.48 de Euro, în comparaţie  investiţia medie din alte ţări fiind de doar 1,757.34 Euro, totuşi Germania se află la aproape toţi indicatorii specifici relevanţi pentru sănătatea populaţiei unei ţări doar în zona de mijloc a "clasamentului".

        În timp ce prognoza de longevitate a unei fetiţe în Germania este de 80,7 ani, în Japonia aceasta este de 84,6 ani, deşi acolo se investeşte mult mai puţin în sistemul de sănătate!  Pare paradoxal, nu?

        În USA investiţia şi sumele alocate sănătăţii diferă de la un stat la altul.  Şi astfel putem constata că, deşi în Manhattan sau în Florida aceste sume sunt evident mai mari decât în Portland, statul Oregon (unde investiţia respectivă este de peste două ori mai mică), totuşi persoanele din Manhattan şi Florida trăiesc în medie mai puţin decât cele din  Portland.  Aceasta în mod sigur şi datorită faptului că în Manhattan fiecare cetăţean merge săptămânal la medic (dispunând de o asigurare de sănătate mai "generoasă"), şi astfel bolile îi sunt mult mai multe şi mult mai de timpuriu găsite, fapt ce chiar că-l termină pe bietul om.

        Gândiţi-vă numai la câte kilograme de pilule în plus înghite unul din Manhattan!

Rezultă că ideea precum că medicina modernă şi intensivă prelungeşte viaţa este o iluzie ! Efectuând un studiu la nivel naţional american asupra bolnavilor de cancer la intestine sau cardiaci, cercetătorul Elliott Fisher de la Dartmouth Medical School din New Hampshire a ajuns la concluzia că în statele în care costurile terapeutice erau cu 6% mai mici decât maxima la nivel naţional, pacienţii respectivi trăiau mai mult!  Încă o dovadă în plus că medicina super-performantă şi intensivă aduce mai degrabă daune decât foloase pacienţilor.

       Într-adevăr, medicina modernă merge atât de departe încât îl consideră pe omul sănătos ca pe o persoană care nu a fost îndeajuns "consultată şi diagnosticată", şi de aceea încă nu i s-a găsit nici o afecţiune.

         Şi astfel au fost inventate programele de consult preventiv gratuite.  Primul consult e gratuit.  Pe celelalte le plătim însă.  Şi ele urmeză garantat.

        La un control tomografic, un sfert dintre oamenii tineri au anomalii în  genunchi!  La fiecare al doilea adult, discurile intervertebrale sunt deformate (hernie de disc).

        Deja începând cu vârsta de 30 de ani fiecare dintre noi poartă în el <începuturi de boli>.

        Marea majoritate  au simptome de diabet, boli ale arterelor, hepatite, cancer sau afecţiuni ale sistemului circulator şi ale inimii.  Desigur că aceasta nu înseamnă că aceste boli vor afecta vreodată starea de bine a persoanei respective.  Marea majoritate a acestor afecţiuni progresează extrem de încet.  Înainte încă de a aparea primul simptom deranjant, este probabil că aceste persoane să nu mai existe, ca urmare a unor cu totul alte cauze.  Dar ceea ce este grav, este faptul că medicul "te diagnostichează" ca având te miri ce afecţiune, lucru care poate avea consecinţe psihice devastatoare asupra pacientului.  Şi care, "îmbolnavit" de către medic, în cele din urma, condiţionându-se astfel pe sine însuşi, chiar se îmbolnăveşte.

În general, cu cât o metodă de diagnosticare este mai exactă, cu atât apar mai multe cazuri de îmbolnăviri.  Să fim înţeleşi, nu vreau să spun că nu mai este cazul să mergem la medic sau că nu mai este cazul să ne facem din când în când nişte analize.  Vreau să cer însă un mai mare discernământ şi corectitudine din partea medicilor, căci aşa cum se poate vedea, mai toate persoanele trecute de 30 de ani pot fi "dignosticate ca bolnave".  Iar acest lucru, manipulat cu intenţii financiare clare, poate să aducă daune grave persoanelor respective.

Ceea ce corespunde din partea medicului cu încălcarea jurământului. Deci cu o fraudă.

Analizele clasice constată că un procent de 21% dintre oameni au noduli tiroidieni.  La o analiză cu ultrasunete însă, acest procent creşte până la 67%.  Aceşti noduli, în marea lor majoritate inofensivi, sunt însă de cele mai multe ori înlăturaţi operativ, ceea ce în 90% dintre cazuri este complet inutil!

        Înţelegeţi acuma cum se pot face bani punând în pericol sănătatea unei persoane ?

        Mai simplu spus, îi fac unuia o sonografie la  tiroidă, îl anunţ în " cadru festiv " că are circa 67% noduli la tiroidă, îl întind pe masa de operaţie şi încasez costurile respective de la Casa de sănătate.

        Dacă aceste Case de sănătate n-ar exista (minunată invenţie pentru corpul medical, mană cerească) pacientul s-ar gândi de zece ori înainte de a se lăsa tăiat şi să mai şi plătească din propriul buzunar pentru aceasta.  Aşa însă... încasăm asigurari de sănătate (şi unele firme fac bani frumoşi cu asta) de la oameni, după care-i operăm pentru boli fictive pe gratis.

        Pentru ei pe gratis, dar nu şi pentru noi, care scriem ordine de plată grase Caselor de sănătate.

        O altă modalitate de a-i face pe oameni bolnavi cu de-a sila, este

modificarea valorilor de referinţă pentru analizele (îndeobşte cele de sânge).

        Scandalul colesterolului poate că vă este deja cunoscut. Prin anii 90, mai multe grupuri de influenţă (compuse îndeobşte din medici profesori universitari) au reuşit să impună modificarea valorii superioare de referinţă pentru colesterol de la 240 miligrame pe decilitru sânge (care este valoarea maximă normală pentru o persoană adultă) la 200 de miligrame.

In acest fel, peste noapte, jumătate din persoanele masculine între 30 şi 40 de ani devin bolnavi, cu colesterolul mărit, şi astfel, potenţiali  pacienţi buni de muls.

În mod normal o valoare de 250 pentru o persoană de  50 de ani este o "valoare ideală".

         Dar la o limită de referinţă maximă de 200, suntem cu toţii bolnavi!!!  Ei, asta da afacere.  Sau... escrocherie?  Vă las pe Dvs. să apreciaţi singuri.

        Impunerea unor valori limită stricte precum şi dezvoltarea permanentă a tehnicii de măsurare a deschis noi şi minunate perspective medicinei.

        Astfel s-a reuşit crearea unui nou catalog de afecţiuni. Pseudo-bolile.

        O serie foarte lungă de astfel de afecţiuni nici nu ar fi resimţite vreodată  de-a lungul vieţii, dacă nu am face imprudenţa ca, mergând la medic, să luăm de bune toate "gogoşile" care pot să ne fie servite acolo.  Desigur, nu toţi medicii folosesc aceste... tertipuri.  Dar posibilitatea rămâne deschisă.  Există.  Diagnosticul este cea mai răspândită boală!!!

       Şi încă un aspect foarte interesant, pe care nu-l avem în vedere, şi care este deseori speculat de medicină pentru a arăta cât de utilă şi importantă este prezenţa Domniei Sale.

        Şi anume, durata de supravieţuire a unui bolnav.  Medicina susţine că a reuşit să mărească, în comparaţie cu secolele trecute, durata de viaţă a unei persoane bolnave.  Speculaţie măiastră!  Şi mulţi o cred.

        Această durată de viaţă se calculează statistic vorbind, din momentul depistării unei afecţiuni şi până în momentul în care bolnavul este răpus de aceasta.