luni, 29 iulie 2019
N. Saftoiu
Un fel de culegere a generalului profesor genial de matematica, Gheba care nu a lipsit din educatia celor fosti mici, acum ce ii educa de ajung multi monstruosi?
duminică, 28 iulie 2019
Dr. Ihaleakala Hew Len
Terapia Iertării
(sursa Internet)
(sursa Internet)
În
urmă cu două decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea științifică cu ceea
ce am putea numi, pe bună dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se
confrunta în acel moment cu probleme deosebit de grave în secția bolnavilor
psihici care comiseseră crime abominabile. Violența acestora era atât de mare
încât, deși purtau cătușe la mâini și la picioare, personalul medical se simțea
serios amenințat de aceștia, iar cei mai mulți psihologi clinicieni obișnuiau
să–și dea demisia după aproximativ o lună de lucru cu acest gen de pacienți. În
ciuda avertismentelor colegilor bine intenționați, care încercau să-l convingă
să nu lucreze într-un astfel de loc, fiindcă asta echivala cu o sinucidere în
plan profesional, Dr. Ihaleakala Hew Len a acceptat totuși postul. Și atunci au
început să apară miracole. După numai câteva luni, s-a dovedit că, în cazul
multora dintre acești pacienti, nu mai era nevoie de cătușe. Dozele medicației
au scăzut simțitor la majoritatea pacienților și chiar s-au sistat în cazul
unora. După patru ani, pavilionul a trebuit să fie închis din lipsă de.. pacienți
violenți. Partea cea mai interesantă este că, în acești patru ani, Dr. Len nu a
vorbit cu nici unul dintre temuții săi pacienți. Mai mult, nici măcar nu i-a
văzut! Cerințele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i
se oferi un birou și acces la dosarele criminalilor spitalizați. “Tot ce a
trebuit să fac a fost să lucrez cu propria mea persoană” a declarat ulterior
Dr. Len. “Dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav
psihic, o poți face vindecându-te pe tine.” În prezent, trecut de 70 de ani,
Dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind această metodă
pe mii de persoane, lucrând inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizații
internaționale prestigioase precum UNESCO și Națiunile Unite. Dr. Len deține un
doctorat în psihologie obținut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el
atribuie remarcabilul său succes ca psiholog clinician practicilor de vindecare
tradiționale învățate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie “kahuna“. Cine
sunt “kahuna“?
În
limba hawaiiană, “huna“ înseamnă “secret”, iar “kahuna“ înseamnă “păstrător al
secretului”, “expert”, “magistru”. Dacă vreți, “kahuna“ reprezintă echivalentul
meșterului în sistemul de bresle medieval. Orice meserie, artă sau meșteșug
avea proprii săi “kahuna“. Termenul a devenit însă cunoscut ca echivalent al
șamanului, vraciului, preotului. Legendele abundă în descrierea puterilor
acestor “kahuna“, capabili să realizeze vindecări miraculoase, să influențeze
vremea, să meargă pe cărbuni încinși, să–și atragă prosperitatea etc. Morrnah
Nalamaku Simeona s-a numărat printre ultimii “kahuna“ veritabili din Hawaii,
fiind numită oficial, în 1983, de către autorități drept “o comoară vie a
Hawaii-ului” (living treasure of Hawaii). Ea a înființat “Foundation of I”, o
organizație non-profit menită să răspândească filozofia și practicile
psihologice ale vechilor “kahuna“, înainte ca acestea să se piardă. Metoda
tradițională învățată de Dr. Len de la Morrnah Simeona și aplicată cu succes la
Spitalul de Stat din Hawaii și nu numai, poartă denumirea de Ho’oponopono, care
s-ar putea traduce prin “a îndrepta lucrurile”, “a corecta o eroare”. Metoda
este extraordinar de simplă, atât de simplă încât mintea noastră, fascinată de
complex și maestră în a complica masiv și inutil lucrurile, are impulsul de a o
respinge imediat. Pe de altă parte, în ciuda simplității ei, metoda are la bază
principiile “huna“, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuți
în spiritul respectului pentru “rațional” și “științific”. Lumea este o
reflectare a gândurilor noastre! Asemeni lui Buddha, vechii “kahuna“ considerau
că noi creăm lumea prin gândurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se
întâmplă în viața noastră reprezintă o consecință a gândurilor noastre. În cuvintele
lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se întâmplă în
interiorul nostru. Dacă ne confruntăm cu o problemă, trebuie să căutăm cauza în
noi înșine, nu în factorii exteriori. Dacă o persoană ne agreseaza, este util
să ne amintim că ceilalți sunt o oglindă pentru noi și că agresivitatea
respectivei persoane nu este decât proiecția în exterior a propriei noastre
agresivități refulate. Daca șeful ne spune că nu suntem suficient de buni
pentru postul pe care îl ocupăm, atunci vorbele lui nu sunt decât o reflectare
a ceea ce noi înșine gândim în sinea noastră despre noi. Dacă ne îmbolnăvim,
este bine de știut că, pentru “kahuna“, trupul este o casă pentru gânduri:
cauza îmbolnăvirii rezidă în negativitatea unui gând, într-o eroare de judecată.
“Nu-i nimic în neregulă cu erorile de judecată”, declară cu umor Dr. Len. “Te
pot omorî, asta-i tot.” În viziunea unui “kahuna“, mintea este asemeni unei
grădini, iar gândurile asemeni unor semințe. Ele încolțesc și dau roade.
Trebuie să avem grijă ce gânduri plantăm în mintea noastră, căci, inevitabil,
vom culege ceea ce am semănat. Vestea bună este că orice stres, dezechilibru
sau boală pot fi corectate lucrând cu tine. Nu este nevoie să cauți răspunsuri
sau ajutor în afara ta. Și nimeni nu îți poate oferi informații mai relevante
decât cele pe care le poți obține singur căutând în tine însuți, susține
Morrnah Simeona. Pentru “kahuna“, circumstanțele exterioare sunt un barometru
al nivelului nostru de conștiință. Starea de sănătate sau de boala, prosperitatea
sau pauperitatea, succesul sau eșecul nostru ori al celor din jurul nostru,
reflectă nivelul de conștiință la care am ajuns. Dacă nivelul nostru de
conștiință se modifică, circumstanțele exterioare se schimbă rapid, iar nivelul
de conștiință poate crește semnificativ dacă ne asumăm responsabilitatea pentru
tot ce se întâmplă în viața noastră, pentru tot ce se întâmplă în jurul nostru.
Vindecarea ori schimbarea încep cu asumarea responsabilității. Ce înseamnă să
ne asumăm 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se întâmplă în viața
noastră? “Înseamnă să accepți faptul că tu însuți, nimeni altcineva, ești
creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le
trăiești”, afirmă Dr. Len, conștient că declarația sa poate fi șocantă sau
chiar revoltătoare pentru majoritatea oamenilor. O idee foarte greu de digerat
într-o societate în care ne-am obișnuit să ne găsim scuze la tot pasul, să dăm
vina pe alții pentru ce nu merge în viața noastră, să cultivăm asiduu o
mentalitate de victimă. Mai mult, această idee este greu de acceptat și de
către persoanele considerate “supra-responsabile”. Căci una este să îți asumi
responsabilitatea propriilor acțiuni și alta este să îți asumi
responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut
nimic de-a face și cu care singura legătură pe care o ai este că locuiți
împreună în același oraș. Mulți psihologi ar spune că o astfel de gândire nu
face decât să ne culpabilizeze în mod excesiv.
TERAPIA
IERTĂRII – II
“Nu
vă faceți probleme!”, “Întreaga lume este creația ta și acest lucru trebuie
luat ad litteram!”, afirmă Dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi
psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui doar pentru
faptul că aceștia apăruseră în viața sa. Problemele lor erau “creația” sa și de
aceea tot ce a trebuit să facă pentru a-i vindeca a fost să lucreze cu el
însuși, să șteargă el însuși gândurile care au generat acele probleme. Exagerare
dusă la extrem, am putea spune, chiar dacă descoperirile recente din fizica
cuantică par a conduce la aceleași concluzii. Asta înseamnă că, dacă copiii
noștri au o problemă de sănătate, ceva din noi a produs acea problemă; dacă
partenerul de afaceri ne trage pe sfoară, noi am determinat ca acel lucru să se
petreacă; dacă soțul ori soția ne înșeală, noi am atras asta. Pare absurd. Totuși,
evenimentele din viața noastră actualizează amintiri, tipare de acțiune trecute
și reacții ciudate. La urma urmei, toți am experimentat reacții care ne-au
surprins și pe noi, și pe cei care ne cunoșteau foarte bine, reacții în care
“parcă nu eram noi înșine”, nu-i așa? Dacă te confrunți cu o problemă, o
situație-limită, un necaz, o suferință, întrebarea pe care trebuie să ți-o pui
automat este: ce anume din ceea ce se întâmplă în mine a generat sau a atras
această problemă? Apoi trebuie să ștergi gândurile care au produs respectiva
problemă. Dar cum putem ști care gânduri au creat acea problemă? “Nu vă faceți
probleme!”, spune Dr. Len. “O parte din voi știe. Trebuie doar să-i dați
permisiunea.” Când judec o persoană, acea persoana devine un “ostatic al
gândurilor mele”. Creăm lumea prin gândurile noastre, iar pentru “kahuna“
aceasta nu este o metaforă. Este o realitate. În viziunea lor, care este comună
cu cea a tuturor religiilor, Dumnezeu a creat ființe perfecte, dar noi nu mai
putem să vedem acest lucru, fiindcă între ceea ce există în realitate și ceea
ce vedem se interpune gândul. Noi nu mai vedem ce există în realitate, noi nu
ne vedem decât propriile gânduri. “Lumea este ceea ce credem că este!”, afirmă
Serge Kahili King, doctor în psihologie și o autoritate internațională în
materie de “huna“. Psihologia modernă tinde să ajungă la aceleași concluzii, de
vreme ce afirmă că oamenii nu reacționează la evenimentele în sine, ci la
propria lor percepție asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arată că oamenii
tind să se conformeze percepțiilor altor oameni. Altfel spus, dacă spunem în
mod repetat unui copil că este rău, el va ajunge să se comporte ca atare. Dacă
unui angajat i se laudă în mod repetat performanțele, chiar dacă acestea nu
sunt tocmai grozave, el va ajunge să lucreze din ce în ce mai bine. În limbajul
unui “kahuna“, acest fenomen se exprimă în felul următor: dacă eu gândesc
într-un anumit fel despre o persoană, acea persoana devine un “ostatic al
gândurilor mele”. Asta înseamnă că el tinde să se conformeze percepției mele
și, mai devreme sau mai târziu, se va comporta în așa fel încât să-mi confirme
percepția mea despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecință a
ceea ce gândesc despre acea persoană și trebuie să-mi asum responsabilitatea
pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corectă
vis-a-vis de o altă persoană. Dacă este ceva de corectat, spun “kahuna“, atunci
acest ceva reprezintă erorile noastre de gândire. Așa stând lucrurile, atunci
poate că nu ar trebui să ne mire foarte mult că Dr. Len și-a vindecat pacienții
lucrând doar cu el însuși. Ce a făcut exact Dr. Len pentru a-și vindeca
pacienții?“Am repetat în continuu: “Îmi pare rău! Te rog, iartă-mă!”, a
declarat senin Dr. Len. “Asta-i tot”. De-a dreptul șocant! Bănuiesc că
Doctorului Len îi place să șocheze, să surpindă printr-o lovitură puternică și
neașteptată rutina noastră mentală. El spune că oamenii, în special vesticii,
gândesc prea mult. Mai exact, sunt prinși în rutina unor programe care rulează
inconștient. Contrar a ceea ce gândim noi, el susține cu tărie că intelectul nu
poate rezolva problemele. Cred că Einstein ar fi fost de acord cu el, din
moment ce a declarat că “o problemă nu poate fi rezolvată la nivelul de gândire
care a generat-o!”
CERE-ȚI
IERTARE!
De
aceea, nu trebuie decât să conștientizezi problema pe care o resimți la nivel
fizic, emoțional, mental etc., apoi să începi să îți purifici gândirea, care a
atras problema, printr-un proces de căință și iertare. “Îmi pare rău! Te rog,
iartă-mă! Îmi pare rău pentru că te-am făcut ostatic al gândurilor mele și
fiindcă, prin negativismul gândurilor mele, ți-am influențat în mod distructiv
comportamentul!” Așa este în creștinism: ruga trebuie precedată de căință și de
cererea iertării. Asta este ceea ce poate face conștientul: să se căiască și să
ceară iertare. Restul este treaba supraconștientului, el este armonizatorul,
vindecătorul. Suntem prizonierii propriei minți și nu putem evada folosindu-ne
tocmai de minte, temnicerul însuși.
Cum
te poți ajuta în viața de zi cu zi?
Acest
proces poate fi folosit în cele mai diverse situații: când suntem bolnavi, când
cineva apropiat este bolnav, când ne confruntăm cu probleme profesionale,
financiare, sentimentale etc. Dacă problema ține de sănătate, atunci putem spune
corpului: “Îmi pare rău că ți-am făcut rău prin gândurile mele negative! Te
rog, iartă-mă!”. Și repetăm acest lucru cu sinceritate până când problema
dispare. Dacă copilul are probleme la școală, putem repeta mental: “Îmi pare
rău că ți-am creat aceste probleme prin gândurile mele! Te rog, iartă-mă!”.
Este esențial ca trăirea să fie autentică, iar cererea de iertare să fie pe
deplin sinceră. Consecința imediată este un sentiment de iubire, iar Dr. Len și
Morrnah Simeona declară că acesta este un semnal că vindecarea a început. Probabil
că, la o primă citire, vei respinge aceste lucruri, pe motivul că sunt prostii,
povești de adormit copiii. Dar “kahuna“ afirmă că supraconștientul este
receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorând formulările savante. Interesant
este că psihanaliza a ajuns la o concluzie asemănătoare: interpretările
pretențioase, “deștepte”, “intelectualizate“ nu ajung la pacienți. Accesul la
miracol, și implicit, la supraconștient nu este posibil decât atunci când
reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. Este vorba despre
redescoperirea inocenței, nu despre cultivarea infantilității. Problema
adulților este că și-au pierdut inocența și și-au accentuat infantilitatea prin
evitarea sistematică a asumării responsabilității. “Kahuna“ afirmă că,
reinstaurând inocența – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem
obsedați de câștigul personal – viața noastră se poate schimba radical:
renunțăm la a ne complica viața inutil și ne redobândim bucuria de a trăi,
devenim mai creativi, ne adaptăm mai simplu și mai eficient schimbărilor; iar
calitatea relațiilor noastre se îmbunătățește semnificativ.
În
loc de concluzie
Un
medic din Statele Unite ale Americii, Dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu
bolnavi în fază terminală și a descris experiențele și concluziile sale în două
cărți devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numește “The Four Things that
Matter Most” și se referă la cele mai frecvente declarații pe care bolnavii le
fac celor apropiați, pe patul de moarte.
Acestea
sunt:
IARTĂ-MĂ!
TE
IERT!
MULȚUMESC
!
TE
IUBESC!
Dr.
Ira Bylock consideră că nu trebuie să ajungem pe patul de moarte pentru a
folosi aceste declarații care, în opinia sa, au un potențial imens în a ne
vindeca relațiile și în a ne transforma profund viața.
vineri, 26 iulie 2019
Parintii
Azi in mod ciudat s-au gandit si la cei care au dat viata copiilor lor. In haosul creat de toate facaturile posibile ca sa nu fie normal, asa cum trebuie, ma bucur din suflet de asta!
Sa traiti parintilor si sa traiasca roadele voastre in normalitate si cum trebuie!
Fatarnicii
Tragedie si fatarnicie
Stiam
din ce am digerat din filme si carti cam ce aduce libertatea. Democratia.
Aduc o haita enorma de hamesiti care papa banii cui are nevoie de acestia
pentru a face ceva util... Stand degeaba ei, cu fatarnicie si teatral sar la
jugulara celor care daca isi fac treaba si ii deranjeaza nefacand ce trebe, sunt
oripilati. Cu cine trebe fac de toate relele ca sa ii distruga adica pe cei care nu le
convin. Cand din aia care nu ii intereseaza fac nefacute infioratoare sar ca
leoparzii cu lumanari aprinse si flori ca fundal si declaratii fatarnice de te
miri ca ii rabda pamantul si nu se crapa sub ei!! Ordinele de sus sunt sa se
raporteze cati primi ministri, ministri si politicieni corupti care trebe au
fost bagati la racoare nu aia care stau slus... dar toata haita de hamesiti
urla in cor cand efectele facerii lor de nimic acolo unde ar trebui conform
a ce vor sa para sa se implice, sa faca treaba nu cor antic de vadane isterice.
Asa sa ii ajute Dumnezeu pre cei care fac orice ca votul sa le dureze un an sa
le iasa cine trebe dar nica in problemele grave ale tarii. Cand e vorba ce au
facut inaintasii lor recenti ca tara sa fie asa, nici usturoi nu au mancat nici
gurita plina de venin nu le miroase. Hai daca tot va pricepeti sa trageti in
teapa faceti ceva concret ca specialisti si muncitori implicati zi de zi ca sa
fie autostrazi, scoli moderne spitale desfiintate tot de ai vostri ca brazii,
veniti cu lucruri efective pentru ca sa fie bine. Rodul a ce ati adus de unde
primiti lumina se vede. Pacat ca platesc copii nevinovati, victime ale unor
minti alterate de toate facaturile aduse de voi o data cu minunata lume de
carton si scliviseala care sa va aduca numai voua care trebe binele… Nu e
nimic, pamantul romanesc a rabdat si a fost pustiit de totdeauna dar cu statul
degeaba si ura voastra otravita faceti ca si cei cativa naivi care au
constiinta, har, dorinta de a face bine sa fie anihilati si inlocuiti de voi cu
de alde voi ! Oare nu de aceea in 30 de ani suntem ce am ajuns. Fara Dumnezeu,
fara constiinta a ce ar trebui fara voi sa fim !Asa sa va ajute Dumnezeu
dupa raul dorit si facut cu lacrimi de crocodil, media voastra acida lumanari
si flori depuse unde trebe ca sa impreisonati mai putin aici dar mai ales acolo
unde Romania trebe sa fie tratata ca o tara mizerabila si de nimic!Si asta
sunteti maestri sa o faceti. Dumnezeu sa odihneasca in pace victimele voastre.
Dumnezeu nu doarme si poate candva lacrimile de crocodil va vor desfiguta fata
fatarnica!
Rutger Hauer
"Blade runner" un film reusit care a scos in evidenta unicitatea harului actorului.
Si doua intrebari:
1. Cine e mai bogat, un actor talentat cu cateva filme ajunse celebre in palmares sau cei de pe lista de mai sus intr-o lume devenita atat de cum nu trebuie?
2. Cine imbogateste, spiritual evident, harul unic al actorului pe cei care vizioneaza filmele lui sau lista cu bogatanii pamantului.
In orice caz nu lista, parerea mea!
joi, 25 iulie 2019
miercuri, 24 iulie 2019
luni, 22 iulie 2019
sâmbătă, 20 iulie 2019
vineri, 19 iulie 2019
joi, 18 iulie 2019
Ilie Nastase
sau
Statul in pozitie de drept(i) versus ala de drept in viziuni de repetenti pusi
acolo unde trebe de cine trebe urland ca toti suntem penali, prosti gramada iar ei super truperi!
In
vreme ce baietii de baieti lamuresc cu picatura chinezeasca enigmele a ce a
fost sa ne fie facut de trei decenii, noi experimente de data asta prost
predate si aplicate de profesori impostori, acum de antipenalism dupa modelul
precedent de antibasism baietii iuropeni pana la atomii care ii constituie cu cariere cu pietre grele in CV cladite cu
mare greutate de cine a trebuit, acum bune de aruncat in tot ce misca si
respira romaneste…
Referendum
ilegal! Fara logica si fundament in drept, si ce daca, antipenalii cu galeria
déjà invitata la Sibiu sa stea si ea cateva ore in izolare totala de gloata de
iuropeni idioti, pupati ca peata independentei de adevarati iuropeni care trebe
adusi la asa sindrofii… ca vezi Doamne de partea lor… pe care o au numai a lor
ca ei e iuropeni, si asa trebe, noi, popor dovedit ca a fost tratat ca de
tampiti cu intrebari de o lipsa totala de bun simt si logica ca sa vorbim tot
noi frumos. Daca e o problema, jap cu Curtea de pamant ca e plina si ea cu
penali mai putin o doamna pusa de cine trebe… Modelu fratilor de aproape e déjà
cutuma in Iuropa… De modelu Bancorex urmat cu sfintenie de frati mucles! Asta
e, asa e in tenis. Apropo de tenis sarbatorim astazi un mare sportiv facut
general de regimu de trista amintire dar din pacate al carui spirit rebel care l-a
facut de neegalat si pe bune adulat si premiat, devenit cu varsta si vremurile
un fel de cel mai tare golan in curtea scolii fapt care i-a atras multe belele
chiar penale pe bune… in contrast cu ardeleanul mai putin sclipitor ca talent
in lumea mare a tenisului dar care la fel ca Boloni, Hagi, Lucescu stie ca daca
nu mai esti lele ce ai fost poti face cariera in ce trebuie si ai experienta.
Ca profesor nu s-a raspopit politician ca altu’ profesor zice-se in politician cainos cu referendumuri citite
sacadat cu dintii scrasnind de ura dar de fapt de tot rahatul. Mai pune si
catelu’ ruda prin alianta ca e la moda, sa se lupte cu gigantul care lasa
avionul particoler si vanatoarea cu granzi ca sa pastoreasca acum cu acte ce
déjà a facut: tenis adevarat cu o campioana adevarata… Am invatat frumosul
sport cu sarbatoritul de azi acompaniat de cel care a fost la o mustata de
salatiera, gurile rele spun ca datorita dezidentei marelui as sarbatorit!
Istoria e istorie, isteria, prostia si manipularea sunt perpetui la noi, asa e
in tenis. Unde esti tu Toma frate cu marea noastra campioana, marele nostru
jucator de fotbal tata de viitori mari sportivi. Asa sa le ajute Dumnezeu la
jigodii pe masura raului ce ne fac… De pe unde sunt cocotati aici in jungla
romaneasca sau colea la butoanele de unde trebe!
miercuri, 17 iulie 2019
marți, 16 iulie 2019
luni, 15 iulie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)