sâmbătă, 22 septembrie 2018
joi, 20 septembrie 2018
luni, 17 septembrie 2018
miercuri, 12 septembrie 2018
Prof. dr. Alexandru Oproiu
medic
primar: „Cei care țin regim drastic ajung la steatoză hepatică”
sursa internet
Ficatul
este un organ extrem de muncitor, care-și face treaba aproape neauzit. Nu prea
se face simțit nici atunci când suferă din cauza bolilor sau când îl „atacăm”
cu alimente și lucruri care-i fac rău.
Despre
ce-l face atât de special și de ce trebuie să fim atenți la sănătatea
ficatului, am discutat cu prof. dr. Alexandru Oproiu. Interviu cu prof. dr.
Alexandru Oproiu, medic primar gastroenterologie, Președintele de Onoare al
Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie.
Ficatul
este un organ complex atât din punctul de vedere funcțional, cât și din cel
structural. Funcțional pentru că are multiple funcții metabolice, se găsește la
o răscruce circulatorie între intestin și întregul organism, ceea ce face ca,
prin circulația portală, toate substanțele care ajung în organism (principii
alimentare, medicamente etc.) să aibă ca primă stație ficatul. Aici au loc o
mulțime de reacții chimice și biochimice extrem de complexe.
Unele
substanțe sunt transformate în metaboliți utilizați pentru funcționarea
organismului, în timp ce substanțele toxice sunt detoxifiate prin procese
chimice de conjugare extrem de complicate și făcute inofensive sau eliminate
prin bilă în afara organismului.
Ultimele
studii arată că flora intestinală joacă un rol foarte important pentru funcția
hepatică. Aceasta este comensală (adică trăiește împreună cu organismul uman),
însă numărul de celule microbiene depășește de peste 100 de ori numărul de
celule al organismului uman.
Deci
nu microbii trăiesc în lumea noastră, ci noi trăim în lumea lor. Ficatul este
la această răscruce extrem de importantă și, prin funcțiile pe care le are,
contribuie la funcționarea bună a întregului organism uman, la menținerea echilibrului
dintre anumite substanțe precum glucoza, aminoacizii. Așadar, rolul său este
deosebit.
De
ce nu doare ficatul?
Nu
doare pentru că inervația sa senzitivă este localizată în capsula care acoperă
ficatul. Abia atunci când, prin anumite procese patologice, leziunile ating
această capsulă, doare. Durerile din hipocondrul drept de regulă nu sunt date
de ficat, deși lumea spune „mă doare ficatul”. Acestea pot fi cauzate de
colecist sau de afecțiuni care lezează capsula hepatică.
În
cazul unei suferințe, ficatul poate să dea o serie de simptome nespecifice. De
exemplu, în hepatitele toxice apare o stare de astenie.
Pacientul
se simte obosit, fără putere, nu mai poate să facă lucruri care, în mod curent,
nu constituiau o problemă. Sunt simptome generale care nu sunt specifice
ficatului. Icterul este specific ficatului, dar nici aceasta nu este o
condiție. Aceasta este și nenorocirea, deoarece foarte multe boli hepatice
evoluează absolut asimptomatic.
Numărul
de celule microbiene depășește de peste 100 de ori numărul de celule al
organismului uman. Deci nu microbii trăiesc în lumea noastră, ci noi trăim în
lumea lor.
Cum
sunt românii din punctul de vedere al sănătății ficatului?
Incidența
bolilor de ficat la români este destul de mare. Pe primul loc sunt hepatitele
alcoolice, pe locul al doilea vin hepatitele virale, adică hepatita B, hepatita
C, iar ceea ce urmează, și este din ce în ce mai frecvent, ficatul gras,
non-alcoolic.
Acesta
determină steatohepatita în 20-30% din cazuri, iar dintre acestea, anual, 5%
ajung la ciroză hepatică, carcinom hepatic și altele. Steatoza hepatica
non-alcoolică, sau ficatul gras, este acum din ce în ce mai frecventă, fiind o
boală a vieții moderne.
Ficatul
gras non-alcoolic „crește” în paralel cu diabetul și cu obezitatea, iar 90%
dintre pacienții care au așa-zisul sindrom metabolic, obezitate, colesterol
crescut, dislipidemie, hipertensiune arterială au ficat gras non-alcoolic.
Afirmați
mai sus că ficatul gras este mai prezent la cei cu obezitate. Persoanele fără
probleme cu greutatea pot suferi de ficat gras?
Da.
În funcție de alimentație și de microbiomul intestinal. Microbiomul intestinal
este cu totul deosebit în ficatul gras non-alcoolic. Însă, frecvent, ficatul
gras non-alcoolic apare la cei care țin regimuri drastice de slăbire, la cei
care slăbesc 10 kg într-o săptămână, la cei care țin regim mâncând doar anumite
clase de alimente.
De
ce o dietă drastică poate duce la steatoza hepatică?
Se
ajunge aici pentru că nu se mai poate face frânarea secreției de colesterol, și
atunci colesterolul se elimină și mai mult prin bilă și dă litiaza biliară.
Pacienții care fac intervenții chirurgicale pentru a slăbi ajung la litiază
biliară, iar cei care fac și intervenție și țin și regim drastic ajung la
steatoză hepatică.
Ficatul
transformă în colesterol grăsimile pe care le eliminăm în cura de slăbire.
Acest colesterol ajunge în ficat și inhibă acea enzimă care produce colesterol.
În momentul în care această enzimă nu mai este inhibată, celula hepatică
sintetizează din ce în ce mai mult colesterol care se elimină prin bilă. Sunt
pacienți care în trei luni de regim drastic fac litiază veziculară. Toate
regimurile excesive sunt total nefiziologice.
Cum
ar trebui să slăbim pentru a nu ne afecta ficatul?
Dacă
vor să slăbească sănătos, oamenii trebuie să știe să-și calculeze numărul de
calorii pe care le consumă prin activitatea lor zilnică. De exemplu, cineva
consumă 2.500 de calorii pe zi și este supraponderal. În acel moment trebuie să
mănânce mai puține calorii decât consumă prin ceea ce face.
Formula
este următoarea: consumi 2.500 calorii și mănânci 3.000, te îngrași; consumi
2.500 și mănânci tot 2.500, rămâi la fel. Ca să slăbești, trebuie să consumi
1.800 de calorii și poți să mănânci de toate. Și este important ca atunci când se
ține regim, să nu se scadă în greutate mai mult de 2 kg pe săptămână.
Menționați
că microbiomul este important pentru sănătatea ficatului. Explicați-ne de ce.
Importanța
microbiomului se poate vedea cel mai bine la pacienții obezi, la pacienții cu
ficat gras non-alcoolic. Aceștia au un anumit dezechilibru în flora microbiană,
anumite tulpini sunt mai numeroase, în timp ce prezența altor tulpini este
foarte redusă. Din această cauză, tratamentul cu probiotice a luat un avânt
deosebit.
Revenind
la pacientul cu afecțiuni hepatice. Mai sus vorbeați despre microbiom, un
termen nou în această relație. Ce s-a schimbat în abordarea pacientului cu
afecțiuni hepatice?
S-au
schimbat foarte multe. Diagnosticul astăzi este foarte clar și mult mai ușor de
făcut. În trecut nu puteai să-ți dai seama de leziunile intrahepatice decât
prin biopsie hepatică. Era singura metodă prin care puteai să-ți dai seama de
leziunile care sunt în ficat.
Acum
sunt foarte multe teste și examinări non-invazive prin care poți să-ți dai
seama. Aceste teste pun în diverse formule anumiți parametri și-ți oferă
informații despre gradul de fibroză hepatică, gradul de inflamație, steatoză
(gradul de infiltrație grasă a hepatocitelor), steato-hepatită (o fază
evolutivă a steatozei hepatice simple). Netratată, această steato-hepatită duce
la ciroză hepatică și la carcinom hepatocelular.
Despre
hepatita C se discută mult în ultimii ani. Care este situația în România în
privința acestei boli?
Hepatita
C a avut o evoluție paralelă cu progresele care s-au făcut în medicină. Până în
anii ’90, noi nu știam ce este hepatita C, îi ziceam non-A, non-B. S-au
descoperit metodele de punere în evidență și o primă măsură care a dus la
scăderea incidenței hepatitei C a fost controlul donatorilor de sânge.
Au
rămas însă alte mijloace de contaminare. Sunt foarte mulți tineri care folosesc
drogurile intravenoase și fac asta transmițând seringa de la unul la altul.
Aceasta este cauza principală de contractare a virusului hepatic C. În ceea ce
privește virusul hepatitei B, acesta este stăpânit prin vaccinare.
Dacă
înainte de ’92, atunci când s-a introdus și la noi vaccinarea împotriva
hepatitei B, aveam câteva mii de noi îmbolnăviri pe an, acum avem 60-80 de noi
cazuri pe an.
În
2015, în România, 3,2% din populație era infectată cu virus hepatitic C, ar fi
aproximativ 640.000 de persoane (anti VHC pozitivi). Dintre aceștia, 85-90%
sunt viremici, iar dintre cei cu infecția activă doar 10% sunt diagnosticați,
iar restul nu știu că au boala. Aici trebuie să se facă screeningul.
Cine
trebuie să facă screening?
Populația
cu risc crescut de infecție. Cei care au făcut transfuzii înainte de anii ’90,
cei care au fost spitalizați de multe ori, cei care și-au făcut tatuaje,
piercinguri, tinerii care folosesc droguri intravenoase.
Ce
ar trebui să cuprindă acest screening?
Controlul
medical periodic este primul pas. Cel puțin o dată este bine să ne facem
markerii virali: Ag HBs, anticorpii Anti VHC. Anual trebuie să-și facă aceste
analize persoanele din grupa de risc, cadre medicale, persoanele care folosesc
droguri intravenoase, persoanele cu parteneri multipli etc.
O
altă analiză recomandată în screeningul hepatic este determinarea transaminazelor:
ALT și AST. Screeningul pentru steatoză trebuie să-l efectueze persoanele cu
diabet zaharat, cei care sunt obezi, cei care au dislipidemie,
hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie și hipertensiune arterială. La aceste
categorii este recomandată ecografia.
Care
este rolul produselor naturale pentru sănătatea ficatului?
Aici
este un lucru foarte serios, pentru că noi asistăm la o avalanșă de așa-zisă
medicație naturistă și suplimente alimentare. Nu tot ce este naturist este
benefic, deoarece orice plantă acționează în organism și poate interacționa cu
medicamentele.
De
exemplu, la noi se bea ceai de sunătoare. Acesta are indicații în sindroamele
anxioase, depresive, insomnii, însă sunătoarea, când ajunge în ficat,
stimulează sistemul enzimatic care metabolizează medicamentele. Sunătoarea
stimulează citocromul P450 și o anumită enzimă, ceea ce duce la distrugerea
medicamentelor pe care un pacient și le administrează.
Dacă
la mine se adresează un bolnav cu ulcer duodenal și-i dau Omeprazol, sunătoarea
stimulează acel P450 care distruge medicamentul și în felul ăsta medicamentul
nu mai are niciun efect.
Pacienții
nu sunt dispuși să le spună doctorilor decât despre tratamentele alopate pe
care le urmează. Un alt exemplu este sucul de grepfrut, care inhibă sau poate
să exagereze enzima care metabolizează anumite medicamente. În Franța s-a
interzis ca în spitale să se consume acest fruct sau sucul lui.
Revenind
la întrebarea dumneavoastră, sunt foarte multe substanțe recomandate. De
exemplu, silimarina este studiată, iar acțiunea hepatoprotectoare este
dovedită. Glutationul și vitamina E sunt alte substanțe naturale utile. La fel
sunt și B-urile și vitamina C.
Atenție
însă la produsele pentru culturiști. Acestea sunt extrem de nocive pentru
ficat.
De
ce persoanele care suferă de afecțiuni hepatice trebuie să fie atente la fier?
La
pacienții cu boli de ficat nu se recomandă fierul, pentru că acesta este nociv
pentru ei. În cazul bolilor de ficat, depunerea de fier produce leziuni
inflamatorii și ciroză hepatică. Dacă persoana are o concentrație normală de
fier în organism, n-ar trebui să ia suplimente cu fier.
Ce
recomandări ne puteți face pentru a ne menține ficatul sănătos?
Consumați
cu moderație grăsimi. Acestea se pot depune în celula hepatică. Optați pentru
prepararea alimentelor la aburi, prin fierbere, coacere. Fără prăjeli! Noi avem
foarte multe alimente care se fac prin prăjire, începând cu cartofii prăjiți și
terminând cu chiftelele. Nu pățești nimic dacă mănânci o dată la 10 zile.
Fast-foodurile folosesc la prăjire uleiurile cu acroleină, iar alea sunt foarte
nocive.
Care
este provocarea cea mai mare a lumii medicale referitoare la afecțiunile
ficatului?
Provocarea
cea mai mare este ficatul gras non-alcoolic. Dacă hepatita C tinde să fie
eradicată prin tratament, ficatul gras non-alcoolic începe să fie din ce în ce
mai prezent.
duminică, 9 septembrie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)